Drumari răniți de o șoferiță de 85 de ani. Un șofer de 77 de ani, implicat într-un alt accident grav

0
Publicat:

Trei persoane au fost rănite, doi muncitori și o șoferiță, într-un accident produs luni 15 ianuarie 2023, la ieșire din Timișoara spre Lugoj. Accidentul a fost provocat de o șoferiță de 85 de ani. Într-un alt accident a fost implicat un șofer de 77 de ani. 

Accidentul a avut loc la ieșire din Timișoara spre Lugoj FOTO Facebook/Info Traffic - jud. Timiș

Doi muncitori de la Drumuri și o șoferiță au fost răniți în accidentul provocat de femeie. 

„O femeie, în vârstă de 85 de ani, a condus un autoturism pe Calea Lugojului spre ieșirea din Timișoara, iar la un moment dat a surprins și accidentat doi bărbați în vârstă de 55 și 61 de ani, care efectuau lucrări la drumul public, semnalizarea lucrărilor fiind efectuată corespunzător. În urma impactului, atât conducătoarea auto, cât și cei doi bărbați au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Timiș. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tot luni, 15 ianuarie 2023, un șofer de 77 de ani a fost implicat într-un accident cu doi răniți.

„Un bărbat în vârstă de 77 de ani, a condus un autoturism pe DN 59, dinspre localitatea Jebel spre Voiteg, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat, de 33 de ani și o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care circulau pe sensul opus de mers. În urma evenimentului au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto, în vârstă de 33 de ani, și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 27 de ani”, a arătat Poliția Timiș.

Accidentul mortal provocat de un șofer de 91 de ani

În noiembrie 2023, un bătrân de 91 de ani a provocat un accident mortal, tot în județul Timiș.

Accidentul a avut loc în dimineața de vineri, 24 noiembrie 2023, pe drumul județean 595 A, care face legătura între localitățile Ghilad și Deta din Timiș.

Potrivit Poliției Timiș, bărbatul conducea dinspre Ghilad spre Deta când a intrat într-o autoutilitară parcată pe partea dreaptă a drumului.

„În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului, în vârstă de 91 de ani, și rănirea pasagerilor acestuia - o femeie în vârstă de 69 de ani și un bărbat în vârstă de 79 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală de culpă”, a anunțat IPJ Timiș.

Un proiect de lege lansat în dezbatere publică prevede că șoferii care au peste 70 de ani vor preschimba documentul, cu controalele medicale obligatorii aferente, la 5 ani, iar conducătorii auto de peste 80 de ani vor fi testați din doi în doi ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!