Directorul Carfil spune că primise din primăvară informații despre posibile sabotaje. „Au existat persoane care nu aveau ce să caute în zonă, dar făceau fotografii sau intrau în parcare”
Mircea Tanțău, directorul general al Carfil, platforma industrială din Brașov vizată de un act de sabotaj atribuit Rusiei, a declarat marți, 27 octombrie, că măsurile de securitate au fost intensificate încă din primăvară. Acesta a povestit că au fost observate persoane care „nu aveau ce să caute în zonă, dar făceau fotografii sau intrau în parcarea preuzinală”.

„În jurul orei 03:00, ofițerul de serviciu de la punctul numărul unu de pază de la Carfil m-a anunțat că este un incendiu la parcului industrial Carfil., situat, la fel ca noi, pe platforma industrială de la Carfil.
Aici aș vrea să spun că pe platforma industrială există foarte multe societăți comerciale cu activități de producție civilă, există și parcul industrial și, bineînțeles, filiala Carfil a ROMARM.
Eu nu am discutat cu pompierii, am văzut doar imaginile de pe cameră. Era un incendiu. În momentul în care am ajuns dimineața la muncă, la ora 6:30, incendiul era deja lichidat. Mi-am informat și eu superiorii de la București, iar ancheta a început”, a povestit acesta într-o intervenție la Digi24.
Inițial, Mircea Tanțău a crezut că incendiul a fost provocat din răzbunare de un fost angajat al uneia dintre firmele din parcul industrial Carfil.
„Așa am crezut noi, că era o răzbunare a cuiva, pentru că din imagini se vedea că persoana care a aruncat, să zic așa, dispozitivul incendiar cunoștea locul. Am crezut că era o răzbunare, pentru ca ulterior să aflăm că, de fapt, nu a fost așa”, continuă directorul Carfil.
Măsuri din primăvară. „Au existat persoane care nu aveau ce să caute în zonă”
Directorul Carfil dezvăluie că, începând din primăvară, primise informații potrivit cărora ar fi în vizorul unor persoane care ar intenționa să desfășoare posibile acțiuni de sabotaj în industria de armament a României.
„Noi, începând cu primăvara, în 2026, am primit informații că suntem în vizorul unor tentative care vor să aducă acțiuni de sabotaj în zona industria de armament a României și în special Carfilul, informații care au fost reluate în vara lui 2026, cred că în luna august. Încă din primăvara anului 2026, am intensificat atât instructajul celor care asigură paza și securitatea societății, prin decizii, cât și atenționarea tuturor angajaților să fie vigilenți.
(...) Au existat persoane care nu aveau ce să caute în zonă, dar făceau fotografii sau intrau în parcarea preuzinală fără să aibă vreun motiv. Am interzis complet accesul mașinilor în parcarea preuzinală, permițând accesul doar mașinilor angajaților. Așadar, am luat măsuri începând din martie, cred, 2026, iar ulterior le-am intensificat în august 2026.”
Acesta adaugă că angajații au luat măsuri și au îndepărtat pe cei care veneau în zona parcării, deși nu lucrau acolo.
Directorul Carfil a declarat că fabrica produce diverse produse militare, inclusiv muniție pentru lansatoare și muniție destinată dronelor utilizate în acțiuni militare.
„Aceasta este o fabrică ce produce o gamă foarte variată de produse militare, inclusiv produse cu dublă utilizare. Apropo de drone, producem muniție de mai multe feluri, pentru aruncătoare și lansatoare, precum și, mai nou, muniție cu eficacitate ridicată pentru drone folosite în acțiuni militare.
Suntem o țintă, dar eu consider că acest incident a fost o încercare de intimidare și de a pune presiune pe conducerea companiei Carfil, precum și pe cea a Romarm. Nu ne lăsăm intimidați și nici șantajați prin astfel de acțiuni.”
Incendiul de la Carfil, act de sabotaj atribuit Rusiei
Incendiul care a afectat o hală industrială din Brașov în noaptea de 13 spre 14 septembrie face parte dintr-o operațiune de sabotaj pusă la cale de Rusia, a confirmat luni, 26 octombrie, Serviciul Român de Informații (SRI).
Investigațiile au confirmat implicarea mai multor cetățeni din state ex-sovietice, rezidenți în state ale Uniunii Europene.
În legătură cu activitatea acestora sunt în desfășurare proceduri judiciare în România și în cooperare cu autorități din mai multe state europene.
Potrivit SRI, datele obținute până în prezent arată că misiunile rețelei nu se limitau la România. Coordonatorii din Federația Rusă îi atribuiseră o serie extinsă de ținte din regiune, între care facilități de producție de armament, de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial.
Cazul se înscrie într-o campanie mai amplă de operațiuni de sabotaj coordonate de Federația Rusă în Europa.
Investigațiile desfășurate în acest an au identificat și alte tentative care au vizat obiective din România, inclusiv facilități militare internaționale sau utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene.
SRI arată că aceste acțiuni urmăresc „intimidarea, afectarea capacităților de apărare și slăbirea contribuției statelor vizate la securitatea europeană și regională”.
DIICOT cercetează trei cetățeni străini, doi bieloruși și un ucrainean, pentru tentativă la acte de diversiune.
Doi dintre suspecți au fost arestați preventiv în Germania, iar al treilea a fost localizat în Polonia, pe numele său fiind emis un mandat european de arestare la 26 octombrie. Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi vizat și alte obiective din România și din state membre UE.




















































