Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 13B, în Harghita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri pe DN 13B, în localitatea Joseni, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Victimele au fost preluate de SMURD. FOTO Facebook SMURD

În accident au fost implicate două autoturisme.

Au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la Spitalul Municipal Gheorgheni, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor", a mai transmis ISU Harghita.

Tot vineri, un accident rutier grav s-a produs pe DN2, între localitățile Cristești și Drăgușeni din județul Iași. Un camion scăpat de sub control a spulberat un autoturism. Două persoane au murit.

În urmă cu câteva zile doi tineri, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de aproximativ 25 de ani, și-au pierdut viața într-un accident rutier grav produs pe DN 1C, în localitatea Câțcău, județul Cluj. Mașina în care se aflau s-a izbit violent de un camion care transporta cherestea, impactul fiind devastator.

Harghita: Cinci persoane rănite într-un accident rutier pe DN 13B, la Joseni

Miercurea-Ciuc, 24 oct /Agerpres/ - Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs vineri pe DN 13B, în localitatea Joseni, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Potrivit sursei citate, în eveniment au fost implicate două autoturisme.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

"Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la Spitalul Municipal Gheorgheni, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor", a mai transmis ISU Harghita.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat