A început goana după brazi în pieţele mureşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brazi şi în Cuza Vodă

Începând de astăzi, mureşenii îşi pot cumpăra pomul de Crăciun chiar din pieţele din cartierul lor.

Direcţia Silvică Mureş a scos la vânzare aproximativ 2.000 de brazi, distribuiţi în toate pieţele mureşene. Chiar dacă numărul pomilor scoşi la vânzare este sub cererea obişnuită în sezonul de iarnă, acest lucru nu va fi simţit de cumpărători în condiţiile în care, ca în fiecare an, vor fi comercializaţi foarte mulţi brazi sau molizi din Harghita, Covasna sau Bistriţa-Năsăud.

În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt aproximativ aceleaşi ca şi anul trecut, comercianţii optând pentru un câştig mai mic, dar sigur. În piaţa Cuza Vodă, de exemplu, cel mai ieftin molid costă 30 de lei, iar cel mai scump brad, 150 de lei, astfel încât să fie satisfăcută pofta chiar şi celui mai pretenţios client.

La piaţa Diamant, pomii de Crăciun costă între 50 şi 120 de lei, în funcţie de specie, înălţime şi coroană, dar comercianţii mărturisesc că preţurile vor scădea pe măsură ce ne vom apropia de 25 Decembrie. „Acum sunt mai scumpi, pentru că în general, oamenii cumpără brazi pe ultima sută de metri. Anul trecut am dat cam 30 de brazi în 23 decembrie, la jumătate de preţ faţă de începutul lunii, când i-am adus în piaţă. Aşa e românul, cumpără când e cu cuţitul la os, ca să zic aşa. E şi interesul nostru, să ne vindem marfa, aşa că de multe ori negociem preţurile”, spune Ion Dobre, comerciant în piaţa Diamant. Special pentru pensionarii care nu-şi permit un brad... întreg, vânzătorii de brazi le-au pregătit o surpriză: ramurile de brad costă 1 leu bucata.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”