Droguri în valoare de 1,5 milioane de euro, găsite într-o mașină din Gorj. Acestea urmau să fie vândute în Norvegia

0
Publicat:

Trei persoane au fost arestate preventiv, fiind implicate în transportul pe teritoriul României a unor droguri în valoare de aproape 1,5 milioane de euro care urmau să ajungă în Norvegia, a anunţat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Drogurile ar fi trebuit să ajungă în Norvegia FOTO DIICOT

Potrivit sursei citate, pe 30 august, un inculpat a fost prins în flagrant de către procurorii din cadrul DIICOT Gorj şi ofiţerii de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, în timp ce transporta cu un autoturism 93.780 de comprimate ce conţin ca substanţă activă Clonazepam şi 196.770 de comprimate cu substanţa activă Alprazolam, disimulate în cinci cutii de carton, bunuri cu o valoare de piaţă de aproximativ 1.450.000 de euro. De asemenea, au fost ridicate sumele de 23.840 de euro şi 5.850 de lei, cinci telefoane mobile şi 12 cartele SIM, scrie Agerpres.

DIICOT precizează că Alprazolam şi Clonazepam fac parte din categoria drogurilor de risc.

Procurorii au stabilit că unul dintre inculpaţi, cetăţean sârb, a introdus în România cu ajutorul unui autocamion drogurile de risc, pe care le-a transportat şi predat unui alt inculpat pe raza judeţului Timiş. Acesta din urma a fost ajutat în activitatea infracţională de cel de-al treilea inculpat care a asigurat activităţi de contra-filaj în vederea evitării descoperirii de către organele de urmărire penala.

Pe 31 august, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei inculpaţi. Aceştia sunt cercetaţi pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

Drogurile ar fi trebuit să ajungă în Norvegia, unde urmau să fie comercializate.

Mai multe pentru tine:
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”