Ce s-a întâmplat cu fetiţa care a rămas gravidă cu vecinul de 63 de ani. „Cine se gândea la aşa ceva...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora a ost internată într-un centru de plasament

Fata în vârstă de 13 ani, din comuna Negomir, judeţul Gorj, care a rămas gravidă cu vecinul său de 63 de ani a fost luată în grija statului.

Măsura a fost decisă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, iar copila, însărcinată în 20 de luni, va primi consiliere psihilogică. Aceeaşi măsură a fost luată şi faţă de cei doi copii ai agresorului, care a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, pentru act sexual cu minor. „Au fost preluaţi ăn plasament în regim de urgenţă, pentru că nu au fost identificate încă rude până la gradul IV, care să le poată oferi creştere şi îngrijire corespunzătoare. Se va analiza situaţia acestora şi se va stabili dacă cei doi minori, cu vârste de 11 şi 13 ani, pot fi integraţi în familia lărgită“, a spus Minodora Sucea, purtător de cuvânt al DGASPC Gorj. 

„Cine se gândea la aşa ceva...“

Bunica fetei care a rămas grivă cu vecinul sexagenar a spus că nu ştia nimic de relaţia nepoatei, care mai mergea pe la domiciliul bărbatului pentru a face temele cu fiica lui: „Mie nu mi-a spus nimic până astăzi. Nu am ştiut că este gravidă. Acum am venit cu ea la doctoriţa de familie şi m-a trimis la doamna doctor Bărbulesc. Mai mergea pe la ea acasă că are fata colegă cu ea la şcoală şi se ducea să facă lecţiile. Cine se gândea la aşa ceva, că el are 62 sau 63 de ani şi este prieten cu copilul meu“

Mai multe pentru tine:
Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Oierii moldoveni cuceresc moda de lux: bijuterii vestimentare din pielicele unicat, favoritele lui Ceaușescu și prețurile lor impresionante
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Luptele duse pentru cucerirea redutei Grivița II, în timpul Războiului de Independență