Trei fotbalişti de la Valea Mare, ţinte de transfer pentru Avântul Produleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avântul Produleşti ţinteşte să devină o echipă mai puternică începând din această iarnă. Conducătorii divizionarei D dâmboviţene au în vizor o întărire considerabilă a lotului de jucători până la reluarea campionatului.

Cum gruparea antrenată de Aurelian Godinac are ca obiectiv în retur urcarea în prima jumătate a clasamentului, aceasta va suporta o completare substanţială în toate compartimentele terenului. Managerul George Georgescu transmite că în pauza de iarnă, Avântul urmăreşte să transfere minin trei jucători care s-au remarcat în turul Ligii a IV-a. Printre numele care se încearcă a fi aduse la Produleşti se află fundaşii Flavius Pană, Ionuţ Radu şi atacantul Giorgian Verdeş, toţi componenţi ai Petrolului Valea Mare. 

În ceea ce-i priveşte pe ultimii doi, pe lângă Avântul, aceştia mai sunt curtaţi de FC Aninoasa şi Voinţa Pietroşiţa. Pe de altă parte, diriguitorii grupării din sudul judeţului îşi propun să nu se despartă de nici un jucător în această iarnă. 

„Dorim să întărim echipa cu mai mulţi jucători, pentru a putea îndeplini ţintele propuse. Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători care sunt atraşi de proiectul nostru fotbalistic. Sperăm să convingem şi anumiţi fotbalişti de la Valea Mare să vină la noi. Vizăm să achiziţionăm minin trei jucători, pentru a întări toate zonele terenului. Cum vrem să urcăm în parte superioară a clasamentului nu vrem să pierdem nici un jucător din lot”, a declarat pentru sportdambovitean.ro, managerul Avântului.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie