O tânără de 20 de ani a fost reţinută pentru că ar fi lovit cu vătraiul o adolescentă de 16 ani

0
Publicat:

O tânără de 20 de ani, din comuna dâmboviţeană Voineşti, a fost reţinută de poliţişti, după ce ar fi lovit cu vătraiul o fată de 16 ani, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

Echipaj de poliție. FOTO Poliția Română, Facebook

Minora lovită a ajuns la spital pentru acordare de îngrijiri medicale, potrivit Agerpres.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Voineşti, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au reţinut pentru 24 de ore o tânără de 20 de ani, din comuna Voineşti”, precizează Dâmboviţa.

Conflict spontan

Tânăra de 20 de ani este cercetată în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

„Din investigaţiile efectuate a reieşit faptul că, în dimineaţa zilei de 2 decembrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul din comuna Voineşti, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic cu un obiect metalic (vătrai) o minoră, de 16 ani", explică IPJ Dâmboviţa.

Agresoarea va fi prezentată magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Amintim că, în urmă cu câțiva ani, Poliţia  a anchetat familia unei minore din comuna buzoiană Bozioru, după ce copila a ajuns cu răni grave la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Fata avea contuzii craniene grave, provocate cu un vătrai. 

Un alt caz este cel al unui copil de 6 ani, din Govora, bătut unchiul său cu un vătrai încins.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG