Eleva care se ia la trântă cu sistemul: „Cei doi copii din Retezat şi-au pierdut viaţa din cauza iresponsabilităţii părinţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sâmbătă după-amiază, un grup de şapte persoane a fost surprins de o avalanşă produsă în zona Bucura – Vârful Pelegii.

Anna Andronache, eleva în clasa a VII-a la Şcoala Coresi din Târgovişte, un adevărat fenomen de luptă împotriva sistemului educaţional din România, acuză pe Facebook faptul că cei doi copii din Retezat, surprinşi de avalanşă, şi-au pierdut viaţa din cauza „iresponsabilităţii părinţilor lor“.

„Au murit doi copii de vârsta mea din cauza ambiţiilor şi iresponsabilităţii părinţilor lor. Unul dintre ei a început alpinismul la 8 ani. Am avut şi eu 8 ani acum nu foarte mult timp şi ştiu că nu voiam decât să mă joc. Niciun copil de 8 ani nu ar da joaca pe performanţă. Cei doi copii au fost împinşi de părinţi spre performanţă, nu li s-a dat de ales.

Vorbesc din proprie experienţă, am avut şi eu momentul meu de glorie la o vârstă fragedă. La 7 ani jumate m-am apucat de ciclism. Am văzut asta la tata şi am vrut să văd cum e. M-a sprijinit în noul meu hobby, mergea cu mine pe dealuri şi pe munte. Am participat la o cursa de 30 km de MTB pentru care m-am antrenat 3 săptămâni şi am terminat-o. Eram singurul copil care mai făcuse aşa ceva. Am dat un interviu la ziar şi am apărut la televizor. 

După concurs am avut o discuţie cu tata. Mi-a explicat că nu am adversari la categoria mea de vârstă şi dacă mai particip la concursuri pot deveni faimoasă, dar asta ar însemna să mă antrenez mereu şi să renunţ la joacă. Mi-a plăcut ciclismul şi faima, dar mai mult îmi plăcea să mă joc. 

Mi-am dat seama că nu vreau să renunţ la joacă şi la copilăria mea pentru performanţa asta. M-am întors la păpuşile mele fără niciun regret. M-am lăsat de ciclism şi tata m-a înţeles şi nu m-a presat în niciun fel să continui ciclismul, dimpotrivă. Mi-a dat mereu de ales şi a acceptat deciziile mele. Dacă voia, putea să mă convingă să continui şi acum aş fi fost o ciclistă faimoasă", scrie Anna pe pagina sa de Facebook.

Drama de pe munte

Sâmbătă după-amiază, un grup de şapte persoane, din care făceau parte şi trei minori, respectiv Carla Gulacsi (16 ani), Dor Geta Popescu (14 ani) şi Erik Gulacsi (13 ani), dar şi taţii copiilor şi două femei, cu vârste de 38 de ani şi 40 de ani, a fost surprins de o avalanşă produsă în zona Bucura – Vârful Pelegii.

Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, doi alpinişti campioni, au decedat.

În urma avalanşei ceilalţi membri ai grupului au suferit răni uşoare. „Cei cinci răniţi, recuperaţi sâmbătă seara au fost predaţi echipelor medicale şi au fost transportaţi doi la Centrul de Primiri Urgenţe Haţeg şi trei la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Hunedoara”, a precizat maiorul Claudiu Iacob.

Recuperarea victimelor avalanşei din Retezat


Vă recomandăm şi:

Avalanşa mortală din Retezat: salvatorii montani au preluat trupurile celor doi copii, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi

Salvatorii montani au ajuns, duminică după-amiază, în zona în care se află trupurile celor doi copii decedaţi în urma avalanşei din Masivul Retezat.

Filmul avalanşei mortale din Retezat, în care au căzut victime alpiniştii Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi

De la primele ore ale dimineţii jandarmii montani şi salvamontiştii au pornit pe munte, spre locul unde se află cele două victime ale avalanşei, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi. Traseul este unul anevoios, fiind un drum care durează opt ore dus-întors. Autorităţile au reconstituit filmul tragediei din Retezat.

Avalanşă mortală în Retezat: şapte oameni au fost surprinşi de căderile de zăpadă, iar doi copii au murit. Alpinista Dor Geta Popescu este printre victime

Doi copii au murit în Masivul Retezat în urma unei avalanşe produse sâmbătă după-amiază în zona Lacului Bucura. Aceştia se aflau într-un gup de şapte persoane surpinse de avalanşă. Printre victime se află şi alipinsta Dor Geta Popescu, potrivit Salvamont Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile