Peste 1.000 de cărţi donate în cadrul campaniei ”Biblioteca Bestiei” vor ajunge în Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinefilii şi vizitatorii Grand Cinema & More au dotat bibliotecile a trei şcoli şi licee cu peste 1.000 de cărţi în campania ”Biblioteca Bestiei”, organizată cu ocazia premierei filmului ”Frumoasa şi Bestia” în România.

Odată cu lansarea filmului ”Frumoasa şi Bestia”, în cafeneaua cinematografului a fost amplasată o bibliotecă goală, amintind de biblioteca pe care Bestia i-o dăruieşte lui Belle. Timp de o lună, cei care au călcat pragul Grand Cinema & More au umplut rafturile bibliotecii. Astfel, mai mult de 1.000 de volume vor ajunge săptămâna aceasta la trei şcoli şi licee din judeţul Dâmboviţa, anunţă news.ro.

Mesajul campaniei a fost ”Cărţile pot deschide lumi nebănuite. Ajută un copil să le descopere!”. 

”Pentru noi, «Biblioteca Bestiei» a fost un proiect de-a dreptul special, pentru care parcursul a reuşit să fie la fel de puternic pe cât rezultatul - de la bucuria de a-i găsi inspiraţia într-o poveste, la surpriza fiecărei zile la birou, în care descopeream căte un alt raft plin de cărţi şi până la încântarea a 1.113 aventuri oferite unor copii”, a declarat Simona Manea, director de marketing.

La sfârşitul campaniei, biblioteca conţine 1.113 cărţi, 1.113 poveşti care urmează să ajungă la elevii Şcolii Gimnaziale ”Smaranda Dumitru Roman” din Vizureşti, Şcolii Gimnaziale Ciocăneşti şi Liceului Tehnologic Tărtăşeşti, toate din judeţul Dâmboviţa.

Filmul ”Beauty and the Beast”, regizat de Bill Condon, spune într-o manieră live-action povestea clasică prezentată în filmul de animaţie omonim produs de Disney în 1991.

Noua ecranizare cinematografică a basmului ”Frumoasa şi Bestia” îi are în rolurile principale pe actorii Emma Watson, devenită celebră graţie rolului din franciza ”Harry Potter”, şi Dan Stevens, cunoscut pentru rolul din serialul TV ”Downton Abbey”. Din distribuţia peliculei mai fac parte Ewan McGregor, Ian McKellen, Stanley Tucci şi Emma Thompson.

Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafaţă totală de 14.000 mp şi are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli performante, cu locuri ultra-confortabile, capabile să ofere vizionări de film la o calitate premium, adaptate aşteptărilor fiecărui spectator.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite