Cum ajung oaspeţii să-şi culeagă pentru micul dejun fructe şi legume. Idei de dezvoltare a turismului la Voineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea

Cunoscuta zonă pomicolă Voineşti încearcă să se impună şi în industria turismului. Deja în areal au început să apară tot felul de pensiuni bazate pe idei originale de turism, iar oaspeţii acestora au numai cuvinte de laudă.

Voineştiul, din judeţul Dâmboviţa, nu-i neapărat cunoscut pentru turism. Nu că n-ar fi lucruri de văzut pe acolo - căci sunt - ci pentru că atenţia a fost captată, aproape monopolizată, de ideea că la Voineşti este patria merelor. Însă asta nu-i tot.

Familia Oprea, din Voineşti, s-a gândit ca livada de 8.000 mp  să ofere nu doar producţie de mere şi un loc de relaxare, ci şi oportunităţi pentru turişti. Spre exemplu, cele mai bune fructe pot fi savurate imediat ce le culegi cu mâna ta, tu, turistul: mere, pere, prune, piersici, nectarine, cireşe, zmeură, mure şi căpşuni. 

Casa familiei s-a dovedit numai bună pentru dezvoltarea conceptului. „În 1989 începea construcţia beciului din livadă, urmând ca în 1994 să fie finalizată casa. O casă încăpătoare, gândită după sufletul nostru: să ne fie acasă şi să ne ofere spaţiul perfect pentru petrecerea sărbătorilor alături de cele peste 10 perechi de fini. Timp de 26 de ani am avut grijă de ea, îi aduceam mici îmbunătăţiri şi ne-a servit drept adăpost pentru mere din când în când. În anul 2020, am decis că este momentul să împărtăşim şi cu alţi oameni frumoşi proiectul nostru de-o viaţă şi aşa s-a conturat ideea Vilei din Livada cu Meri, căreia i sa zis The Place”, spune Corina Oprea, în vârstă de 34 de ani, specializată în Geografie.


Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea


Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea
 

După mai bine de un an de lucru intens, un proiect creat împreună cu un arhitect şi designer, visul de mai bine de 20 de ani a devenit realitate. Beciul din livadă s-a transformat într-o locaţie premium, graţie unei investiţii de aproape 150.000 de euro - fonduri proprii şi credit bancar.

Clienţii îşi culeg singuri legumele şi fructele

Vila a fost inaugurată în 2021. „Oameni caută locuri noi, un design deosebit, experienţa de a avea livada la dispoziţie şi de a-şi culege singuri fructele şi legumele în liniştea locaţiei noastre. La noi se poate ajunge uşor de oricunde, fie că vorbim de Bucureşti, Braşov, Piteşti sau Ploieşti etc. Targetul nostru de clienţi se situează în zona de clienţi cu venituri medii spre mari. Sunt din mediul corporate, dar şi persoane fizice, dar şi grupuri de prieteni care îşi doresc să se relaxeze într-o locaţie mai retrasă, cu un desing fain şi care vor să meargă departe de oraş. Am avut clienţi şi din Bucureşti majoritatea, din Piatra Neamţ, Sibiu, Craiova”, adaugă Corina Oprea, proprietara pensiunii. 

Pensiunea este dotată cu ciubăr, cu funcţie jacuzzi şi cromoterapie, cu o capacitate de opt persoane. De asemenea, are un foişor cu o capacitate de 16 persoane.


Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea

Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea

„Am plantat deja grădina de legume (roşii, ardei, castraveţi etc.) pe care clienţii şi le pot culege pentru micul dejun. Pentru copii ne-am direcţionat către jocuri colective, de grup. Investiţiile vin în continuare din câştigurile pe care le produce pensiunea. În weekenduri se închiriază în totalitate, iar acum mai sunt doar două weekenduri disponibile la jumătatea lunii octombrie. În timpul săptămânii se pot închiria minim trei camere, minim două nopţi. Eu cred că zona merită să intre în circuitul turistic şi merită să fie apreciată de noi şi de locuitorii Voineştiului”, mai spune spune Corina Oprea.


Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea


Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea


Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea


Pensiunea „The Place” - Voineşti. FOTO: Corina Oprea

Vă mai recomandăm să mai citiţi:

În patria „frumosului de Voineşti“, elevii primesc mere din Polonia. „Nu au spaţii de depozitare cu atmosferă controlată“

FOTO An excelent pentru Frumosul de Voineşti. „Merele noastre se caută pe piaţă. Avem de muncă şi avem calitate“

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei