Cea mai mare fabrică de lactate din Târgoviște a fost scoasă la vânzare. Ce sumă este cerută pe ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lactate Natura din Târgoviște a scos la vânzare fabrica din Târgoviște. Anunțul a fost făcut recent și vizează activul integral al companiei, inclusiv terenul, clădirile și echipamentele specifice unei fabrici de lactate.

Lactate Natura. FOTO incomod-media.ro

Prețul de pornire al licitației este de 9,5 milioane de lei fără TVA (aproximativ 2 milioane de euro). Această decizie vine la un an după ce consiliul de administrație al companiei, listată la Bursa de Valori București cu simbolul INBO, a convocat o adunare generală extraordinară a acționarilor pentru a suspenda temporar activitatea firmei. Suspendarea a fost luată în calcul pentru o perioadă de trei ani.

Începând cu 1 octombrie 2022, activitatea producătorului a fost oprită temporar. Această decizie a fost motivată de necesitatea realizării unor procese de eficientizare a producției, precum modernizarea fluxului și a liniilor de fabricație, retehnologizarea fabricii și a echipamentelor conexe, revizia echipamentelor existente și amenajarea clădirilor.

În februarie anul trecut, reprezentanții companiei anunțau că producătorul de lactate își suspendă producția ca urmare a unei decizii a Adunării Generale a Acționarilor.

De asemenea, acționarii au mai aprobat la acel moment reducerea capitalului social cu suma de 8,1 milioane lei, de la 14,09 milioane de lei la 5,99 milioane de lei, prin micșorarea numărului de acțiuni de la 11.277.401 la 4.797.401 de acțiuni cu o valoare nominală de 1,25 de lei pe acțiune, potrivit Forbes.ro

În prima parte a anului 2022, compania a raportat pierderi în valoare de 1,1 milioane de lei și venituri totale mai mici cu 45%.

Compania a fost fondată în anul 1991, după ce a fost preluat patrimoniul fostei Întreprinderi de Industrializare a Laptelui Dâmbovița.

Lactate Natura

Fabrică a luat ființă în 1991 prin preluarea patrimoniului fostei Întreprinderi de Industrializare a Laptelui Dâmbovița. Principalul obiect de activitate al societății este prelucrarea și comercializarea laptelui și a produselor lactate ce poartă marca „Natura”, fiind cea mai mare fabrică de prelucrare a laptelui din județul Dâmbovița, cu o tradiție de peste cincizeci de ani.

În prezent, capacitatea de prelucrare a fabricii este de peste 220.000 hl lapte/an.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie