A "plouat" cu amenzi pentru şoferii care nu dau prioritate pietonilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii rutieri au  avut o prezenţă activă în stradă, acţionând  pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere cauzate ca urmare a neacordării priorităţii de trecere pietonilor.

În cadrul Campaniei naţionale „Alege Viaţa” şi în conformitate cu obiectivele propuse în “Programul de acţiune al Poliţiei Rutiere derulat în perioada 2012-2016”, ieri, 18 ianuarie  a.c,  poliţiştii din cadrul  Serviciului Rutier au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere ce au drept cauză neacordarea priorităţii de trecere pietonilor de către conducătorii auto cât şi respectarea regulilor de circulaţie de către pietoni.

Totodată, acţiunea politiştilor a vizat şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regulile privind transportul de mărfuri şi persoane.

În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au aplicat 144 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora însumând 55.000 lei, din care 13 pentru neutilizarea centurii de siguranţă şi 93 pentru  nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni.

De asemenea, ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au reţinut 8 permise de conducere.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie