Soţii care şi-au vândut apartamentul din Bucureşti ca să călătorească prin lume au făcut un anunţ important VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreia şi Ionuţ Chiperi FOTO: viva.ro

Soţii Andreia şi Ionuţ Chiperi care şi-au vândut aparatamentul din Bucureşti ca să vadă lumea au anunţat că vor pleca într-o nouă călătorie. Cei doi au vizitat deja mai multe ţări din Asia, peste 20 de state din America şi o câteva locuri absolut superbe din România.

Andreia şi Ionuţ Chiperi, cei doi vloggeri care au renunţat la job-urile clasice pe care le aveau după care şi-au vândut apartamentul din Bucureşti pentru a călători prin lume, au anunţat că pleacă într-o nouă aventură. 

Tinerii vor vizita un Emirat care nu a mai fost promovat în România. 

„Unde plecăm? Deja avem biletele de avion, totul este pus la punct. Plecăm în Emirate, într-un Emirat care nu a mai ajuns pe YouTub-ul din România. Vă garantăm că o să fie excepţional”, au spus cei doi, într-un clip.

Andreia şi Ionuţ Chiperi au vizitat până acum mai multe ţări din Asia, peste 20 de state din America şi o parte din România.

Vara care tocmai a trecut, Ionuţ şi Andreia au vizitat satul Cheia, din munţii Apuseni şi au făcut un interviu cu unul dintre cei 5 locuitori ai acestei localităţi.

Este vorba despre Gabriel, un tânăr care a plecat din Bucureşti împreună cu soţia şi copiii săi, pentru a locui într-o zonă cu peisaje absolut superbe, dar izolată şi fără utilităţi.

Andreia şi Ionuţ şi-au transformat într-un adevărat job pasiunea pentru călătorie. Oriunde merg în lume, îi iau cu ei, desigur, în mod virtual, şi urmăritoritorii de pe YouTube, Facebook şi Instagram. 

Vă mai recomandăm să citiţi 

Copil de patru ani, căutat ore în şir de sute de voluntari, după ce a dispărut de acasă. A fost găsit într-o pădure VIDEO

Au încins grătarul în mijlocul străzii. Cheful a fost oprit de Poliţia Locală

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele