FOTO Tainele Mănăstirii Voroneţ. Zece lucruri mai puţin ştiute despre Capela Sixtină a Estului şi despre cum a apărut superba culoare Albastru de Voroneţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supranumită „Capela Sixtină a Estului” pentru fresca „Judecăţii de Apoi” care a fost pictată cu celebrul pigment „Albastru de Voroneţ”, în mai bine de jumătate de secol de existenţă biserica Mănăstirii Voroneţ, monument UNESCO, a avut parte de o istorie zbuciumată.

  • Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme,
  • Pictura interioară a bisericii datează, în cea mai mare parte, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, fiind realizată în 1496, iar pictura exterioară a fost realizată în perioada lui Petru Rareş.
  • Biserica Mănăstirii Voroneţ este supranumită „Capela Sixtină a Estului” datorită frescei de pe faţada de vest care ilustrează „Judecata de Apoi”
  • La Mănăstirea Voroneţ şi-a petrecut Daniil Sihastrul ultimii de 26 de ani din viaţă. Pustnicul a murit în 1496 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Voroneţ. A fost canonizat în 1992 şi a devenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
  • Caracteristic Voroneţului nu este doar natura pigmentului albastru, aşa-numitul „Albastru de Voroneţ”, ci mai ales rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni
  • Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var).
  • Suprinzător, pictura include şi cele 12 semne zodiacale, în imediata apropiere a Mântuitorului
  • Desfiinţată în 1785, de ocupanţii austrieci, Mănăstirea Voroneţ îşi reaia activitatea abia în 1991.
  • Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost declarată monument istoric în urmă cu 97 de ani, în 1918.
  • A fost inclusă în 1993 în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Alte ştiri din Suceava:

FOTO Comuna - muzeu Ciocăneşti, una dintre cele mai frumoase localităţi din România

Povestea Palatului de Justiţie din Suceava, fostă închisoare unde au fost „schingiuiţi şi martirizaţi“ luptători anticomunişti

Violatorul ucigaş Nicolae Florentin Muscă, care a terorizat Suceava, va sta toată viaţa după gratii

VIDEO Elevi aprovizionaţi cu ţigări la sacoşă, într-un cartier din Suceava

Un cioban din Suceava a fost devorat de şobolani în propria sa casă

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”