Un şofer fără permis, reţinut pentru 24 de ore după ce a refuzat să oprească la semnalul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore FOTO Adevărul

Poliţiştii din Urziceni au reţinut pentru 24 de ore un bărbat din comuna Alexeni care a refuzat să oprească la semnalul acestora şi s-a urcat la volan fără să deţină permis de conducere.

Incidentul s-a petrecut pe 29 ianuarie, când poliţiştii din cadrul Postului Manasia au efectuat, în trafic, semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe  DN2 A.Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea acestuia, autoturismul pe care îl conducea fiind blocat la scurt timp, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul posturilor de poliţie învecinate.

Şoferul, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Alexeni, a fost prins şi imobilizat de poliţişti, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare negativă.

În urma administrării probatoriului, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomiţa, urmând să fie prezentat Parchetului cu propunerea măsurii preventive a controlului judiciar.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG