Sancţiuni pe bandă rulantă pentru şoferii certaţi cu legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efectivele Serviciului Rutier au acţionat pe linia combaterii nerespectării dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului precum si nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice, în zona intersecţiilor prevăzute cu semafoare electrice.

Cu această ocazie poliţiştii au legitimat peste 60 de persoane şi au controlat 46 de autovehicule. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte suma de 9.000 lei. În nouă cazuri, alături de măsura principală de aplicare a punctelor amendă, fiind dispusă şi măsura complementară de reţinere a permisului de conducere.
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare