Judeţul Ialomiţa, împânzit de forţe de ordine. Amenzi în valoare de 219.000 lei pentru sfidarea Ordonanţelor Militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a împânzit Bărăganul FOTO IPJ Ialomiţa

Oraşele Slobozia, Feteşti şi Urziceni, dar şi comuna Bărbuleşti au fost luate cu asalt, ieri, de poliţişti. Peste 130 de oameni ai legii au acţionat pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă.

La data de 21 aprilie, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, cu sprijinul efectivelor Direcţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat atât în filtre rutiere cât şi în patrule de ordine şi siguranţă publică în vederea respectării interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină precum şi a celor impuse pe timpul stării de urgentă. 

Urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 165 de sancţiuni contravenţionale, 80 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, valoarea totală a acestora fiind de peste 219.000 de lei.

Au fost controlate în trafic 961 de autovehicule şi legitimate peste 1.300 de persoane.

De asemenea, poliţiştii de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite.

Aceştia au sancţionat 3 operatori economici depistaţi în timp ce comercializau produse alimentare şi de uz casnic fără documente de proveninţă pentru marfa deţinută şi fără a elibera bonuri fiscale clienţilor. 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări