Șoferul beat și drogat care a lovit o ambulanță cu cinci pacienți e de negăsit. A fost emis mandat de arestare în lipsă

0
Publicat:

Șoferul de 32 ani, prins beat și drogat la volan, care a provocat un accident mortal în seara de Crăciun, pe un drum din județul Olt, ar fi fugit din țară. Primarul comunei Grădinari-Olt a murit în urma accidentului.

O ambulanță privată care transporta cinci pacienți dializați a fost lovită FOTO: martor

Judecătoria Slatina a decis arestarea preventivă pentru șoferul de 32 ani care a  provocat, în seara zilei de 25 decembrie 2023, un accident mortal pe raza localității Strejești din județul Olt. Primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana, a murit la spital, iar alte trei persoane au fost rănite.

În mașina în care se afla primarul mai erau alți patru pacienți dializați. Cu toții se îndreptau spre casă, fiind aduși de la centrul de dializă cu o ambulanță privată pentru transport pacienți. Într-o curbă, un SUV condus de un șofer în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în Slatina, a pătruns pe contrasens, lovind ambulanța.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt și un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Strejești, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, șase persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, pentru una dintre cele șase persoane transportate la unitatea medicală a fost declarat decesul”, precizau polițiștii din cadrul IPJ Olt.

Șoferul de 32 ani, care conducea un SUV, este căutat de polițiști FOTO: martor

Conducătorii auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest. Pentru bărbatul în vârstă de 52 de ani, șoferul ambulanței private, rezultatul a fost negativ, în schimb pentru șoferul în vârstă de 32 ani  testul a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au mai precizat, la câteva ore de la accident, polițiștii din cadrul IPJ Olt.

Cine este șoferul vinovat

Anchetatorii nu l-au putut reține pe șofer imediat după producerea accidentului, necropsia victimei accidentului fiind realizată în 27 decembrie. Când în sfârșit anchetatorii au putut administra probe, șoferul a fost de negăsit, cel mai probabil, acesta părăsind între timp România, astfel că la această oră este căutat, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substante.

Conform anumitor date, șoferul, Paul Robert Hraru, 32 ani, își petrecea majoritatea timpului în străinătate, în această perioadă venind să-și viziteze rudele din țară. În seara accidentului s-ar fi întors de la prietena sa, din Drăgășani, și se îndrepta către Craiova, unde ar fi locuit pe perioada șederii sale în România.

Anchetatorii au cerut Judecătoriei Slatina să fie de acord cu arestarea preventivă a șoferului.

Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus, vineri, 29 decembrie 2023, arestarea preventivă, însă șoferul este de negăsit.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!