Data inaugurării centurii Balşului, parte din Autostrada Ford: 21 aprilie. „Devenisem subiectul glumelor“
0În scurt timp va fi dat în folosinţă primul segment de drum finalizat pe Drumul Expres DEx 12 Craiova-Piteşti, anunţul fiind făcut de ministrul Transporturilor, aflat în vizită pe acest drum, luni, 28 martie 2022. Este vorba de segmentul de drum care ocoleşte oraşul Balş din judeţul Olt.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că 21 aprilie este data la care segmentul de drum care ocoleşte oraşul Balş va fi funcţional.
Este vorba de primii 18,5 km de drum expres din România pe care şoferii pot rula. Acest segment face parte din lotul 1 al tronsonului 2 din drumul expres Craiova -Piteşti. Alţi peste 20 km, adică lotul 2 al tronsonului 2, de asemenea vor fi gata până la începutul lunii iunie. Tronsonul 2 este construit de Asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL (Romania).
Ministrul a ţinut să precizeze că există o diferenţă majoră între ritmul în care s-a lucrat pe tronsonul 2, comparativ cu lucrările desfăşurate pe tronsonul 1 de italienii de la Tirrena Scavi. Constructorul italian riscă rezilierea contractului, a anunţat Grindeanu, explicând că recentele modificări de legislaţie permit CNAIR să adopte astfel de decizii.
„Este o diferenţă majoră, pe care cred că o vedeţi cu toţii, între ce înseamnă tronsonul 2 şi ce înseamnă tronsonul 1. Am venit pe tot drumul de la Craiova până aici pe acest aşa-zis tronson 1, am avut o discuţie cu directorul de acolo, noi toţi, explicaţiile continuă să vină. Eu ştiu aceste explicaţii şi le ştim cu toţii, i-am atenţionat că am schimbat inclusiv cadrul legal, în urmă cu 10 zile, prin ordonanţă de urgenţă, şi că îmi doresc ca în perioada următoare să existe o altfel de mobilizare. Şi ne dorim cu toţii, fiindcă altfel facem tronsonul 2, o să fie finalizat şi tronsonul 3, iar legătura cu Craiova, la ritmul acesta, nu va fi făcută. Aşa că în acest moment domnul director de la CNAIR, domnul Pistol, m-a informat că în ceea ce ţine de companie, toate revendicările, absolut tot, pe tronsonul 1 au fost rezolvate, este liber de sarcini şi m-aştept ca pe tronsonul 1 să fie o mobilizare cel puţin ca pe tronsonul 2 şi pe tronsonul 3. Dacă nu, vom intra pe acea procedură în care va trebui să găsim constructori serioşi, care să termine în timp lucrările aşa cum se anjgajează“, a ameninţat Grindeanu.
„Cred că vom deveni într-un final foarte atractivi“
Primarul oraşului Balş, Cătălin Rotea, prezent de asemenea la vizita efectuată pe tronsonul 2, a subliniat că centura ocolitoare este un obiectiv de investiţii pe care bălşenii îl aşteaptă de zeci de ani.
În timp traficul din Balş a sufocat oraşul, devevind un calvar şi pentru locuitori, dar şi pentru şoferii aflaţi pe drum şi obligaţi să aştepte zeci de minute în coloană să traverseze orăşelul.
„Evident că este un lucru extrem de benefic pentru oraşul nostru, îl aşteptăm de mulţi ani de zile, poate de zeci de ani. Cum ştiţi, deja devenisem şi subiectul glumelor pe Internet, dar dincolo de glumă sunt două aspecte foarte importante: pe de o parte traficul va fi descongestionat, pe de altă parte, pentru că, să nu uităm, suntem între două oraşe importante, între doi poli industriali importanţi, Craiova şi Slatina, cred că vom deveni într-un final foarte atractivi pentru investotori, pentru că principala problemă a oraşului, dincolo de trafic, este crearea de noi locuri de muncă“, a declarat Rotea.
Construcţia primul drum expres din România, DEx 12 Craiova - Piteşti, a început efectiv în mai 2019, inaugurarea şantierului făcând-o la acel moment chiar liderul PSD de la acea vreme, Liviu Dragnea, în judeţul Dolj. Era vorba, însă, de tronsonul 1 al drumului, anume Craiova - limita cu judeţul Olt, adjudecat de constructorul italian Tirrena Scavi. Pe acest tronson lucrările înaintează greu, termenele de execuţie fiind mult depăşite.
Tronsonul 2, împărţit în două loturi, a fost adjudecat în schimb de Asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL (Romania), ritmul de lucru fiind alert încă de la început. S-a avansat chiar ideea că tot tronsonul 2 ar putea fi dat în folosinţă înainte de termenul asumat, la sfârşitul anului 2021, însă în teren au apărut câteva probleme greu de depăşit. Până la mijlocul acestui an, în schimb, constructorul şi-a asumat şi finalizarea lotului II al acestui tronson 2, astfel încât atât oraşul Balş, cât şi municipiul Slatina să aibă centuri ocolitoare care să elimine traficul greu din oraş.
Lotul 1 al tronsonului 2, cel pentru care constructorul a cerut demararea procedurilor de recepţie la terminarea lucrărilor, are 18,5 kilometri şi a fost adjudecat cu preţul de 661,452 lei, fără TVA.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Autostrada Ford: Grindeanu anunţă când va fi dat în folosinţă primul lot