Adjuncţii şefului Poliţiei Olt, numiţi oficial pe funcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posturile de adjuncţi ai şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt sunt deţinute şi în mod oficial, de la finele săptămânii recent încheiate, după ce inspectorul general al Poliţiei Române a semnat documentele de numire pe cele două funcţii pentru “posesori”. Cei doi adjuncţi sunt nimeni alţii decât vechii adjuncţi numiţi provizoriu în urmă cu câteva luni, respectiv comisarii-şefi Nicolae Băduică şi Nicolae Trifu.

Cei doi “noi” adjuncţi ai lui Cătălin Florescu, comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, au susţinut luna trecută examenul la sediul Poliţiei Române pentru a putea ocupa şi oficial funcţiile menţionate. Ei au fost confirmaţi oficial în funcţie printr-o dispoziţie a şefului Poliţiei Române, chestorul general de poliţie Petre Tobă, document remis IPJ Olt la sfârşitul săptămânii care tocmai s-a încheiat.

“Începând cu data de 23.10.2014, domnul comisar şef de poliţie Trifu Nicolae şi domnul comisar şef de poliţie Băduică Nicolae, în urma susţinerii concursurilor pentru ocuparea posturilor, au fost numiţi în funcţiile de adjuncţi al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt”, se arată în documentul amintit.

Primul dintre cei doi adjuncţi, comisarul-şef Nicolae Băduică, a susţinut examenul pe data de 16 septembrie, când s-a impus în faţa celor doi contracandidaţi: comisarul-şef Petre Ştefan de la Serviciul Logistică, şi comisarul Iulian Mîş de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Olt. Din noua funcţie deţinută acum şi oficial, Băduică va avea atribuţii pe linie de poliţie judiciară şi va fi prim-adjunct al inspectorului-şef al Poliţiei Olt. El a promovat examenul derulat marţi la sediul Poliţiei Române din Capitală, unde s-a impus în faţa celor doi contracandidaţi, respectiv  comisarul-şef Petre Ştefan de la Serviciul Logistică, şi comisarul Iulian Mîş de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Olt.

Al doilea adjunct al şefului IPJ Olt, comisarul-şef Nicolae Trifu, a promovat examenul derulat pe 17 septembrie tot la sediul Poliţiei Române din Bucureşti, când i-a avut ca şi competitori pe doi dintre colegii de serviciu: comisarul-şef Alina Popescu, şefa Serviciului Cabinet al IPJ Olt, şi, respectiv, pe comisarul-şef Ionuţ Sârbu de la Serviciul Juridic al aceleiaşi instituţii. Trifu va exercita atribuţiile pe linie de ordine publică.

Ambii adjuncţi numiţi de-acum oficial ocupau deja aceste funcţii cu titlu interimar de aproape un an, când au fost împuterniciţi tot prin ordin al şefului IGPR.

Vă mai recomandăm:

Şefia Poliţiei Olt, râvnită de trei candidaţi

IPJ Olt rămâne iar fără comandant, transferat la şefia Poliţiei Capitalei

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani