Spitalul Judeţean Satu Mare va avea o nouă faţă. Proiectul costă 700.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiecte importante pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean Satu Mare. Consilierii au aprobat nouă proiecte de hotărâre, cel mai de anvergură fiind proiectul care  presupune reabilitarea integrală a intrării principale a Spitalului Judeţean. Lucrările vor fi demarate în scurt timp şi costă 700.000 de lei,

Cel mai important proiect de pe ordinea de zi este proiectul care vizează  aprobarea documentaţiei tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii “Amenajare acces la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare”. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, în scurt timp fi demarate lucrările pentru ca intrarea principală a Spitalului Judeţean să fie una conform standardelor europene. Suma alocată acesti investiţii este de circa 700.000 lei. Foarte probabil, după cum a declarat şi academicianul Virgil Enătescu, că vor fi amenajate un chioşc de ziare sau chiar o mică librărie.

De asemenea, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre care vizează contractarea unei finanţări rambursabile interne pe termen mediu, pentru realizarea de investiţii publice de interes judeţean în domeniul sănătăţii, în valoare de 11.000.000 lei, cu o maturitate de şapte ani.

Un alt proiect aprobat presupuse ca Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare să- şi schimbe sediul în imobilul aflat în proprietatea publică a judeţului Satu Mare, compus din construcţii şi teren aferent, situat în municipiul Satu Mare, pe strada Mihai Viteazu numărul 32, în fosta clădire a ziarului Gazeta de Nord Vest.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone