Marius, jandarmul despre care s-ar putea scrie o carte. „Nimeni nu îi mai dădea nicio şansă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Povestea lui Marius Săndulescu a fost scrisă de colegi pe pagina MAI FOTO: Facebook/MAI

S-a recuperat miraculos după o intervenţie pe creier, iar de atunci este voluntarul care găseşte soluţii pentru orice, de la renovarea unui spital la sprijin pentru cei mai năpăstuiţi.

El este Marius, este jandarm. Acum 15 ani nimeni nu îi mai dădea nicio şansă la viaţă. Astăzi el oferă speranţă.

El este Marius, tată, soţ… un OM CU UN SUFLET EXTRAORDINAR. Despre el am putea să scriem o carte.

Ştim că nu vrea acest lucru şi că nu doreşte să se vorbească despre faptele lui, dar noi am zis că ar fi păcat să nu îl cunoaşteţi pentru că acest OM chiar merită“, au scris colegii, pe pagina oficială de Facebook a MAI, despre Marius Săndulescu, jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin.

„Fratele lui chiar a fost sfătuit să îşi amâne nunta“

Povestea jandarmului care aduce speranţa în sufletul celor greu încercaţi începe cu 15 ani în urmă, când familia bărbatului a primit o veste neaşteptată.

„În anul 2007 a fost diagnosticat cu o boală rară şi a fost nevoit să se opereze pe creier. Nimeni nu îi mai dădea nicio şansă. Fratele lui chiar a fost sfătuit să-şi amâne nunta. 

- Şanse să trăiască sunt, dar foarte mici. Dacă aveţi vreun eveniment în perioada următoare ar fi bine să-l amânaţi“, scriu colegii pe pagina MAI. 

Marius s-a dovedit a fi un luptător însă. Operaţia a fost un succes, a urmat recuperarea. Timp de un an jandarmul a mers în cărucior, apoi în cârje şi în baston. Cu multă voinţă a trecut peste toate şi s-a recuperat complet, stabilind că e timpul pentru un nou început.

„De atunci, colegul nostru şi-a propus un singur lucru, cât va trăi, va ajuta oamenii cu tot ce poate el. Aşa că s-a înscris într-o asociaţie de voluntari din Reşiţa“, mai spun colegii.

Iar de aici începe lungul şir al faptelor bune. A adunat în jurul lui oameni cu suflet mare, împreună alăturându-se altor voluntari cu multă muncă în spate.

„Nu a trecut mult timp şi a primit un telefon de la doamna Lili, cea care este inima voluntariatului din zonă.

- Marius, vreau să renovăm câteva saloane de la Secţia de Cardiologie. Te bagi?
- Sigur că da. Un salon îl renovez eu.
- Bun. Dacă ai nevoie de ceva îmi spui.

După orele de program, cu ajutorul colegilor jandarmi, Marius s-a apucat de lucru. Într-un timp record salonul a fost zugrăvit şi toate obiectele de mobilier înlocuite cu altele noi. Grupul sanitar a fost de asemenea renovat în totalitate. Totul cu munca şi banii lor, dar şi a oamenilor cu suflet din judeţ. Aceasta era abia începutul“, continuă colegii să depene povestea lui Marius. 

A urmat renovarea Spitalului Staţionar, pe care îl păştea dărâmarea. 

„În numai 100 de zile, doamna Lili Gherle, domnul dr. Emil Bunda şi prin implicarea lui Marius şi a voluntarilor, Spitalul Groazei, cum era numit de mai multă lume, a fost renovat. Fiecare salon a fost zugrăvit, dotat cu frigider, televizor şi mobilier nou.

În 100 de zile, ei, cu ajutorul celor pe care i-au mobilizat, au făcut practic minuni. Spitalul a fost schimbat din temelii“, explică reprezentanţii MAI cum s-a produs „minunea“ salvării spitalului. 

Cum s-au alăturat copiii care şi-au donat banii strânşi la colindat

Cum binele de fiecare dată naşte bine, ambiţia lui Marius nu s-a oprit aici. Pentru că se apropiau sărbătorile, a vrut să-şi implice cunoscuţii într-un proiect de sprijin pentru copiii năpăstuiţi. Şi-au propus să le cumpere mai multor copii din familii nevoiaşe încălţări pentru iarnă. Vestea s-a răspândit iute ca vântul, ajungând inclusiv la urechile copiilor din comunitatea oamenilor care fac bine. aşa a venit o propunere neaşteptată. 

„La un moment dat, Marius a fost sunat de un copil din Anina.
- Noi suntem un grup de copii. Am colindat în oraş şi am strâns 1.800 de lei. Vrem să vi-i dăm ca să luaţi pantofi celor care nu au.
- Vă mulţumesc frumos. Când vă găsesc în Anina?
- Păi, suntem aici, nenea. Nu plecăm nicăieri.
- Mă gândeam că fiind vacanţă poate plecaţi pe undeva.
- Nu avem noi unde pleca, că nu au părinţii noştri bani. De fapt, noi nu am plecat niciodată nicăieri.
A doua zi, Marius a plecat să-i cunoască“, povestesc colegii jandarmului.

La întâlnirea cu copiii, aceştia i-au explicat trist că nu mai au 1.800 lei, au doar 1.780, pentru că de 20 de lei le-au cumpărat ciocolată celor mai mici dintre ei. „Marius a luat banii cumva cu lacrimi în ochi. Se adeverea faptul că cei care nu au ştiu întotdeauna că există alţii care chiar nu au deloc. Întors la Reşiţa, Marius a povestit tuturor despre această întâmplare. A doua zi era la acei copii din Anina. Avea cu el suma de 3.200 de lei“, a continuat povestea despre Marius, jandarmul cu suflet de aur. Aşa au plecat acei copii în prima excursie din viaţa lor. 

„El este Marius, are 40 de ani. Acum 15 ani nimeni nu îi mai dădea nicio şansă la viaţă. Acum el este cel care oferă speranţă de viaţă celor care o duc mai greu. Şi asta o face în fiecare zi. El este cel care merge în cartierele cu copii care au condiţii mai precare şi le oferă acestora o mică bucurie, atât cât poate el“, îl descriu colegii.

Şi minuni de zi cu zi ar putea fi istorisite la nesfârşit. Despre cum Marius plăteşte cu ajutorul colegilor factura unui bătrân care pe de o parte nu se poate deplasa, iar pe de alta „se strânge“ să plătească curentul electric, despre cum le lasă celor mici jucării de-a lungul dumului care duce spre şcoală etc.

Regăsiţi mai jos întreaga poveste a jandarmului Marius Săndulescu, Omul despre care ar putea fi scrisă o carte, aşa cum au scris-o colegii lui.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a salvat un jandarm aflat în timpul liber viaţa a cinci oameni care riscau să ardă ce vii

De ce a fost eliminat juriul din România de la Eurovision. Explicaţiile EBU privind eliminarea a 6 ţări: „Nereguli fără precedent“

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța