Ambrozia, „iarba pârloagelor“, continuă să-i îmbolnăvească pe români. Nici măcar legea nu o stârpeşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

August şi septembrie sunt lunile în care ambrozia, cunoscută şi sub denumirea de “iarba pârloagelor”, care creşte pe marginea drumurilor, a căilor ferate şi pe terenurile neîngrijite, face ravagii, pentru că e în perioada de înflorire, când produce mari cantităţi de polen.

De altfel, o singură plantă poate produce până la 1 miliard de granule într-un sezon — mai ales în sezonul umed şi în a doua jumătate a verii.

În urmă cu zece ani, foarte puţini români ştiau ce înseamnă ambrozia şi câte de periculoasă poate fi. De altfel, unul dintre cei mai căutaţi medici alergologi din ţară spune că în acea perioadă, pacienţii şi nici măcar medicii nu conştientizau alergiile pe care le producea planta. Cu toţii credeau că este vorba despre răceală.

“Am avut un proiect despre ambrozie, în urmă cu aproximativ opt ani de zile, iar lumea s-a mirat că spun că există aşa ceva. Toată lumea avea impresia că a răcit şi nu înţelegeau de ce nu trece nici cu antibiotic. Mi-a fost foarte greu să conving lumea medicală că nu e vorba despre răceală, ci despre alergie”, spune medicul timişorean Carmen Bunu Panaitescu.

Amenzi imense pentru proprietarii de terenuri cu ambrozie

În luna februarie, Parlamentul României a adoptat o lege prin care proprietari care nu-şi curăţă terenurile de această plantă pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 750  şi 5.000 de lei, pentru persoanele fizice şi între 5.000 şi 20.000 de lei, pentru persoanele juridice.

Medicul bănăţean susţine că în momentul de faţă, planta este atât de mult răspândită că nu se mai poate combate şi consideră că pe lângă această măsură autorităţile ar trebui să intervină şi într-o altă direcţie.

“E foarte bine că s-a dat lege şi se curăţă terenurile, dar nu e de ajuns. La noi a luat aşa mare amploare acest fenomen că nu cred că mai poate fi stârpit. Cantităţile de polen depăşesc de 15 ori nivelul cunoscut în restul Europei. Ar fi însă foarte util dacă autorităţile s-ar implica prin amplasarea unor staţii care să măsoare nivelul polenului în atmosferă. În felul acesta pacienţii ar afla exact când sunt zilele şi perioadele critice şi când trebuie să se protejeze”, susţine medicul timişorean.

Numărul cazurior de persoane alergice la abrozie creşte de la an al an, însă în ultimii ani s-a constat un fenomen şi mai periculos. A scăzut extrem de mult vârsta pacienţilor. Medicii bănăţeni susţin că au avut chiar şi copii de doi ani, atinşi de această afecţiune.

“Am observat că în ultimii ani sunt tot mai mulţi copii. Anul trecut am avut cazuri de copii, de doi ani, care erau alergici la polen. E clar că afectează şi copiii şi probabil că intra-uterin, dacă începe să se manifeste la asemenea vârstă”, spune alergologul Ramona Mureşan.

Specialiştii susţin că toate studiile arată că planta se va înmulţi şi suprafeţele afectate se vor extinde şi spre alte ţări din Europa, care însă au început să-şi ia măsuri de prevenţie deja.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte