Petrolul Ploiești a răpus campioana Oțelul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrolul Ploieşti

Nici că se putea, după șapte ani de zile, o revenire mai frumoasă în Liga I decât cu o victorie obținută în fața campioanei en-titre.

Petrolul a învins cu 2-1 pe Oțelul Galați, grație unei răsturnări de scor consemnată în finalul meciului. Daniel Oprița a înscris, cu două execuții de senzație, golurile care le-au adus "galben-albaștrilor" primele trei puncte stagionale.

Formația lui Vivi Răchită s-a întors cu succes în primul eșalon, răpunând campioana într-o atmosferă de senzație, creată la Buzău de către fanii "lupilor". Golul a picat, în prima repriză, în poarta petroliștilor, atunci când Punosevac (26) a profitat de o eroare mare a lui Zimmermann, împingând lejer balonul în plasă. Finalul primei părți a mai adus un eveniment important, oaspeții rămânând în zece, după ce Punosevac, autorul golului, a văzut cel de-al doilea cartonaș galben.

După pauză, campioana a mai primit o lovitură importantă, Antal (67) plecând, si el, mai devreme la cabine. Cu doi oameni mai mult pe teren, "lupii" și-au intensificat presiunea la poarta lui Grahovac, iar Oprița (72) a făcut dreptate, cu o lovitură de cap ce l-a lăsat fără replică pe bosniacul Oțelului. Și pentru că seara trebuia să fie una magică, Oprița (89) și-a desăvârșit evoluția perfectă cu un adevarat "golazzo", un șut de la 18 metri în vinclu.

Petrolul învinge, astfel, campioana și se pregătește, acum, să obțină un rezultat pe măsură și în duelul cu vicecampioana, FC Vaslui, ce se va desfășura sâmbătă, de la ora 22.00, în orașul moldav.

fcpetrolul.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete