FOTO Bacalaureat 2016. Candidat ieşit din examen: „Am scris prima zi de război! Cu Gheorghidiul, parcă aşa îl chema“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiectele de la proba scrisă la Limba şi Literatura Română de la Bacalaureat 2016 le-au părut candidaţilor din Prahova accesibile. Prin excepţie, unii dintre absolvenţii de liceu nu şi-au mai amintit nici măcar titlul corect al operelor studiate şi nici al personajelor.

4.657 de absolvenţi de liceu din Prahova au fost aşteptaţi luni, 4 iulie, la prima probă scrisă de la Bacalaureat 2016, cea de Limbă şi Literatură Română.

Subiectele au fost apreciate de candidaţi ca unele accesibile sau foarte uşoare, cel puţin în comparaţie cu anii trecuţi. La profilul Real, la subiectul I, elevii au primit un text la prima vedere din piesa de teatru „Madona” de Tudor Muşatescu, la subiectul II, absolvenţii de clasa a XII-a au avut de realizat un text argumentativ despre rolul jocurilor pe calculator în viaţa tinerilor. Subiectul III se referă la viziunea despre lume şi viaţă într-un roman interbelic.

La profilul Uman, la subiectul I, candidaţii au avut de rezolvat o serie de cerinţe din piesa de teatru „Citadela sfărâmată” a lui Horia Lovinescu, în timp ce la subiectul II, elevii au avut de realizat un text despre rolul lecturii în dezvoltarea personală. La subiectul al III-lea, elevii au primit caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

„A fost foarte uşor. Mă pregătisem pentru mult mai greu, mai ales că eu sunt la profilul Real, iar limba română era, pentru mine, proba cu cele mai mari emoţii“, ne-a spus un candidat optimist de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti. 

La fel de optimistă era şi o colegă de a sa, deşi nu-şi mai amintea mai nimic din opera aleasă pentru a o trata la Bacalaureat, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“. „Cum era parcă titlul, eu am scris «prima zi de război». Iar pe Gheorghidiu îl chema Ştefan, nu? Cu «l» la urmă, Gheorghidiul, nu?“, i-a întrebat candidata pe colegii săi la ieşirea din examen. După câteva scurte confirmări, şi-a acordat singură o notă de trecere pentru că „oricum, a aberat o pagină“. 

Modul de formulare al subiectelor a permis alegerea operei „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de Război“, atât de absolvenţii de la Real, cât şi de cei de la Uman. În acest ultim caz, romanul lui Camil Petrescu era singura opţiune.  

Bac 2016. Promovabilitate de 74% anul trecut

În 2015, procentul de promovabilitate înainte de contestaţii a fost în Prahova de 74,4%, iar două eleve au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat.

6.597 de absolvenţi de clasa a XII-a din Prahova din toate promoţiile s-au înscris în 2015 la prima sesiune a Bacalaureatului 2015, dar la examene s-au prezentat 6.308 dintre ei.

Trei candidaţi din Prahova au fost eliminaţi de la Bacalaureat pentru că au încercat să copieze la probe.

Bacalaureat 2016. Calendar sesiunea iunie-iulie, probe scrise

4 iulie 2016  - Limba şi literatura română – probă scrisă

5 iulie 2016 - Limba şi literatura maternă – probă scrisă

6 iulie 2016 - Proba obligatorie a profilului  – probă scrisă

8 iulie 2016 - Proba la alegere a profilului şi specializării  – probă scrisă. 

12 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)

12 iulie 2016 - Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00)

13 -15 iulie 2016 - Rezolvarea contestaţiilor

16 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor finale

Vă mai recomandăm

Rezolvarea subiectelor la proba de Limba română: „Subiectele au un grad mediu de dificultate, nu ar trebui să pună probleme elevilor”

Bacalaureat 2016. Subiectele de la Limba şi literatura română BAC. La profil Uman: romanul psihologic. La Real: romanul interbelic

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”