O gravidă a fost înjunghiată cu o pilă de către fratele său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie însărcinată, în vârstă de 25 de ani, din comuna argeşeană Leordeni, a fost înjunghiată duminică seara de către fratele său,  după o ceartă zdravănă.

UPDATE: „Se desfăşoară cercetări pentru violenţă în familie. Potrivit declaraţiilor fratelui victimei, acesta ar  fi aruncat cu o pilă de drujbă, fără intenţia efectivă de a o lovi pe femeie, iar pila s-a înfipt în abdomenul acesteia. Deja de aseară, de la prima intervenţie, s-a stabilit că viaţa mamei nu a fost pusă în pericol. Exista un semn de întrebare cu privire la făt. Din câte cunoaştem la acest moment, nu sunt pericole foarte mari legate de starea mamei şi fătului”,  a declarat, pentru Adevărul, Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IJP Argeş.

Ştirea iniţială:

Bărbatul, care locuieşte împreună cu sora sa, era sub influenţa băuturilor alcoolice când a început să-i facă reproşuri  tânerei însărcinate.

Enervat, a luat pila pe care o folosea la ascuţitul lanţului drujbei şi a aruncat-o în sora sa. Pila s-a înfipt în abdomenul femeii, la câţiva centrimetri de uter.  Când a realizat grozăvia, bărbatul a chemat Salvarea. 

Femeia, care are probleme psihice, a ajuns la Urgenţe. Atât ea cât şi fătul sunt teferi.  Tânăra mai are un copil mic. 

 Vom reveni cu amănunte!

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare