Sâmbăta Ursului, un obicei din Postul Paştilor. De ce era bine să te „calce“ ursul dresat de romi

Perioada Postului Paştilor este marcată de sărbători mai mult sau mai puţin religioase, una dintre ele fiind Sâmbăta Ursului, cea dinainte de Florii.

Cu o săptămână înainte de Florii, marea sărbătoare din Postul Paştilor, prin vremuri nu de mult apuse, mai ales în mediul rural, românii celebrau „Sâmbăta Ursului“. 

Era un ritual din cele dedicate animalelor sălbatice, care vrând-nevrând făceau parte din cotidianul unor timpuri arhaice şi care marcau comunităţile. 

În ziua cu pricina, gospodarii trebuiau să primească în curte un ursar, de regulă rom, care-i cânta unui urs dresat. Cutuma spunea că era bine pentru sănătatea animalelor, în special, a boilor şi vacilor, ca să nu mai „zacă de boale“. 

„Mai era obiceiul, tot atunci, ca oamenii pe care-i durea mijlocul să se culce cu faţa la pământ, lungiţi, şi-i călca ursul pe corp, crezând că se vor face sănătoşi. Această călcare se plătea celui cu ursul prin mălai şi gologani“, scria, într-un amplu studiu despre tradiţiile românilor, etnologul Theodor Speranţia. 

Dacă vreuna dintre femei nu ţinea sărbătoarea, altele îi spuneau că se uită oamenii la ea ca la urs. 

Se mai făceau şi se dădeau de pomană plăcinte de bostan. Ziua se celebra şi pentru ca cei mici, copiii, să crească sănătoşi şi graşi precum ursul. Gospodinele mai sărbătoreau Sâmbăta Ursului ca să nu fie atacate vara, când culegeau prin păduri fragi, zmeură, afine sau mure. 

Superstiţia mai spunea că femeile nu aveau voie să se spele pe cap în acea zi, să nu pomenească numele sălbăticiunii şi să nu coase sau ţese. 

Etnologul Theodor Speranţia mai nota că „oricine îndrăzneşte să lucreze nu-i scapă vită sau copil nemâncat de urs“ şi că „va strica bucatele celor ce nu îi ţineau ziua“. 

Alt obicei din vechime în „Sâmbăta Ursului“ era ca femeile bătrâne să meargă pe dealuri şi-n păduri în căutare de plante medicinale, pentru prepararea leacurilor necesare peste an în tratarea unor afecţiuni. Acestea aveau efect doar dacă erau culese în acea zi. 

În credinţele populare ale românilor, primele trei zile ale lunii februarie sunt dedicate unor divinităţi preistorice numite „Martinii de Iarnă“, patroni ai urşilor. 

Cel mai puternic şi mai periculos dintre ei, „Martinul cel Mare“, este sărbătorit în a doua zi din februarie, „Stretenia“ sau „Ziua Ursului“. Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra merge prin pădure. Iar dacă timpul este frumos şi îşi vede umbra pe zăpadă intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

„Sediul“ boschetarilor, reabilitat cu milioane de euro. Acum câteva decenii acolo funcţiona un cinema modern

Probleme la adăposturile pentru populaţie în caz de război. ISU a depistat sute de deficienţe