Fostul şef al spitalului unde au ars zece pacienţi vrea să fie primar. Lucian Micu a avut probleme şi cu ANI

0
Publicat:

Partidele politice din judeţul Neamţ au început să-şi desemneze candidaţii la alegerile locale din acest an, printre primii care au anunţat numele pretendenţilor fiind social-democraţii.

Lucian Micu (în stânga imaginii), alături de șeful PSD Neamț FOTO Facebook Daniel Harpa

Astfel, Lucian Micu, fostul primar liberal al Romanului, care a fost demis acum câţiva ani, chiar pe final de mandat din cauză de incompatibilitate, vrea să fie iar în fruntea administraţiei. El a trecut în barca PSD încă de pe vremea ex-preşedintelui Ionel Arsene, care avea să-l numească director al Spitalului Judeţean Neamţ.

Anunţul despre nominalizarea la „locale“ a fost făcut la începutul acestei săptămâni, într-o şedinţă a PSD Neamţ.

Lucian Micu a fost primar la Roman până pe 3 august 2020, când a fost declarat în conflict de interese de Agenția Națională de Integritate (ANI), pe motiv că în perioada 2012-2016 era consilier local şi viceprimar, dar a făcut parte şi din Consiliul de Administrație al spitalului din localitate.

Şi n-a mai putut candida la scrutinul electoral din 2020, fiindu-i interzis acest drept prin sentințele din procesele pierdute cu Agenţia Naţională de Integritate, dar acum o poate face.

Social-democraţii nemţeni au transmis că au făcut o alegere bună prin nominalizarea acestuia, comandând şi un sondaj de opinie despre ce-şi doresc romaşcanii.

„Unul dintre cele mai importante obiective pentru noi este Roman. Iar cetăţenii Romanului îşi doresc în cea mai mare proporţie să fie reprezentaţi, începând din septembrie 2024, de Lucian Micu. Va prelua şi conducerea organizaţiei PSD Roman şi sunt convins că, împreună cu colegii noştri, va obţine rezultate foarte bune“, a declarat Daniel Harpa, preşedintele PSD Neamţ.

Candidatul este optimist în ceea ce priveşte şansele de reuşită, afirmând că sunt oameni în municipiul de la confluenţa Moldovei cu Siretul care i-au apreciat activitatea în cei trei ani de mandat. „De acum mă voi axa pe ceea ce îmi doresc şi pot realiza pentru Roman! Şi o voi face din inimă, ca pentru cel mai bun prieten, pentru că oraşul nostru merită asta!“, spune Lucian Micu.

Într-o postare pe Facebook, Micu a promis că o viitoare discuţie va fi despre incendiul cauzat de o candelă aprinsă la Spitalul Judeţean Neamţ, la două săptămâni de când era numit manager interimar. Pe 14 noiembrie 2020, flăcările au cuprins Secţia ATI, zece pacienţi arzând de vii. În acest caz, ancheta Parchetului General nu a fost finalizată.

Mai multe pentru tine:
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cod roșu de ploi torențiale în București. La ce oră începe potopul, potrivit meteorologilor
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Atac homofob filmat la Tulcea: un adolescent a fost agresat și umilit în public de membri ai unui grup radical care se autointitulează „Mișcarea Unității Naționale”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Probă prelevată de pe mâna unei asistente medicale de la Spitalul pentru copii "Sf Maria", pozitivă la bacteria Serratia marcescens
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda