Oana Țoiu, după a doua dronă doborâtă: „Nu este un accident, este un tipar. Granițele României nu sunt negociabile”
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a reacționat după ce un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât, sâmbătă dimineață, o nouă dronă care a pătruns ilegal în spațiul aerian al României, la doar o zi după un incident similar petrecut în județul Buzău.

Într-o postare publicată pe platforma X, șefa diplomației române a subliniat că este pentru a doua oară în două zile când un pilot român de F-16 neutralizează o dronă care a încălcat spațiul aerian al țării.
„Pentru a doua oară în două zile, un pilot român de F-16 a doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian național. În această dimineață, drona a fost interceptată și distrusă în zona Deltei Dunării, la aproximativ 10 kilometri vest de Sfântu Gheorghe”, a transmis Oana Țoiu.
Ministrul a făcut referire și la concluziile preliminare ale anchetei privind incidentul de vineri, precizând că informațiile confirmă suspiciunile privind originea dronei.
„Acum știm mai multe și despre interceptarea de vineri. Parchetul General a confirmat că drona doborâtă în apropiere de Padina era de tip Shahed, același tip de dronă pe care Rusia îl folosește, noapte de noapte, în atacurile asupra Ucrainei”, a afirmat aceasta.
În opinia șefei diplomației, cele două incidente produse într-un interval atât de scurt nu reprezintă simple întâmplări.
„Două incursiuni în 48 de ore nu sunt un accident. Sunt un tipar, iar răspunsul nostru la acest tipar este consecvența: detectare, interceptare, protejarea cetățenilor noștri și transparență deplină față de aliații noștri”, a subliniat ministrul.
Într-o intervenție pentru postul american Fox News, șefa diplomației de la București a reiterat mesajul de fermitate în fața provocărilor de la graniță. Oana Țoiu a declarat că „granițele și suveranitatea noastră nu sunt negociabile, iar armata noastră, poliția aeriană NATO vor continua să monitorizeze frontiera terestră, Dunărea și Marea Neagră, deoarece armata noastră identifică frecvent riscuri”.
Ministra a adăugat că, deși resturile celei de-a doua drone sunt în curs de analiză, tiparul corespunde atacurilor rusești lansate frecvent asupra infrastructurii ucrainene din proximitatea frontierei noastre.
„Modelul este în concordanță cu zborurile anterioare confirmate ale dronelor rusești în timpul numeroaselor atacuri ilegale împotriva infrastructurii civile ucrainene de la granița cu România. NATO funcționează și plănuim să fim și mai puternici prin deciziile privind apărarea aeriană și alocarea bugetară luate în urma summitelor de la Haga și Ankara. Calea către o securitate sporită este calea către pace la frontiera României. Ne vom apăra cetățenii și vom continua să investim în protejarea teritoriului românesc și al aliaților”, a adăugat ministra.
Oana Țoiu le-a mulțumit piloților și militarilor români pentru intervenția lor și a transmis că România își va apăra în continuare teritoriul.
„Le mulțumesc piloților noștri și Forțelor Armate Române pentru că demonstrează că spațiul nostru aerian este apărat. Granițele României nu sunt negociabile. Vom împărtăși concluziile ambelor investigații cu aliații noștri și cu partenerii din Uniunea Europeană”, a mai scris ministrul Afacerilor Externe.
Aviația militară română a doborât o dronă intrată ilegal în spațiul aerian al României, pentru a doua oară în mai puțin de 24 de ore. Sâmbătă dimineață, un F-16 românesc a interceptat și a doborât drona la 10 kilometri de localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării. Un mesaj RO-ALERT a fost emis pentru populația din județul Tulcea.























































