Caz unic în România. Un singur sindicalist este în grevă generală la Agenţia de Şomaj Neamţ

0
Publicat:

În Neamţ, la Agenţia de Şomaj un singur sindicalist a intrat în grevă generală, lucru ce constituie un caz unic în România, după ce s-a anunţat că protestul va fi în toate aceste instituţii din ţară.

Adrian Bulgaru, un grevist „singuratic“ FOTO Mesagerul Neamț

Acţiunile revendicative din sistemul bugetar au căpătat anvergură naţională, noile măsuri de austeritate preconizate a fi luate în următoarea perioadă stârnind nemulţumiri. În judeţ, de aproximativ două săptămâni, proteste spontane au izbucnit la Casa de Asigurări de Sănătate, Casa de Pensii, Direcţia de Sănătate, Ambulanţă, Prefectură, etc.

La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, singurul care a protestat săptămâna trecută la Piatra Neamţ, fiind în grevă de avertisment, a fost liderul sindical Adrian Bulgaru, care a anunţat că de luni, 27 noiembrie 2023, va fi şi în grevă generală, lucru care s-a şi petrecut. A fost tot singur, dar nu-şi acuză colegii, spunând că îi înţelege.

„Am trecut de la greva de avertisment, la cea generală. Trebuie să luptăm, alături de colegii din ţară, pentru drepturile noastre. Voi protesta atât timp cât este necesar, pentru a le obţine. Nu vrem măriri de salariu, ci să se elimine inechităţile faţă de alte instituţii publice în ce priveşte retribuţiile. Vrem echitate socială“, a declarat Adrian Bulgaru, reprezentantul sindical de la AJOFM Neamţ.

Nemțeanul, care este protagonistul unui caz unic în România, a preferat să nu comenteze faptul că ceilalţi colegi de la Agenţia de Şomaj nu i s-au alăturat şi nu-i acuză de lipsă de curaj. Spune că, în condiţiile în care guvernanţii vorbesc de austeritate, există temeri despre pierderea locurilor de muncă, în condiţiile în care unii au copii de întreţinut la şcoală sau la facultate, au rate la bănci şi nu-i tocmai plăcut să te trezeşti disponibilizat la o anumită vârstă.

La nivel de ţară, angajaţii de la agenţiile de ocupare a forţei de muncă solicită eliminarea inechităţilor salariale între instituţiile centrale şi cele din teritoriu (diferenţele fiind şi de peste 1.000 de lei net), îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, înoirea aplicaţiilor informatice, care-s vechi şi generează întreruperi de activitate, înnoirea dotărilor tehnice, etc.

„Frământări“ sunt şi la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Neamţ, zvonindu-se că vor fi dispozibilizări de personal şi că ar putea fi restructurate centrele locale. În funcţie de deciziile luate la nivel central în ceea ce priveşte reorganizarea activităţii, sindicaliştii ameninţă cu intentatea unor procese, pichetarea Ministerului Agriculturii şi proteste chiar la Bruxelles, la Comisia Europeană.

.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile