Termen limită pentru actele pe terenul soţilor Forna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia care în 2006 l-a denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie pe fostul prefect, Radu Prisăcaru, pentru mită din cauza unui teren din comuna Miroslava trebuie să-şi primească până la sfârşitul acestei luni titlul de proprietate.

Pentru a descâlci iţele dosarului de fond funciar, reprezentanţi ai Corpului de control al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Ministerului Agriculturii au descins ieri la Prefectură. Comisia Judeţeană de Fond Funciar a validat în urmă cu trei săptămâni dreptul de propietate al familiei Forna pentru 16 hectare de teren în comuna Miroslava.

Citeşte şi:

Iaşi: Soţii Forna şi-au primit terenul câştigat la CEDO

Soţii Forna execută statul prin CEDO

Iaşi: Soţii Forna au învins statul la CEDO

Până pe 15 august trebuia emis titlul de proprietate pe aceast amplasament, dar termenul a fost prelungit cu două săptămâni.Soţii Dorin şi Norina Forna au obţinut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o decizie definitivă şi irevocabilă prin care obligă statul român să-i pună în posesie cu terenul de 16 hectare în Miroslava.

„Se vor face demersurile de punere în aplicare a hotărârii CEDO în cazul Forna împotriva României. Sper ca ADS Bucureşti să facă demersurile de delimitare a terenului care-i revine familiei Forna şi să eliberăm titlul de proprietate până pe 1 septembrie", a precizat prefectul Dragomir Tomaşeschi.

Îşi cer terenul de zece ani

Familia Forna încearcă să-şi recupereze moştenirea de zece ani. Agenţia Domeniilor Statului Iaşi a propus ultima dată un aplasament care se suprapunea pe o suprafaţă de 5 hectare cu o altă proprietate a moştenitorului Ştefan Sculy Logotheti. „În urma verificărilor corpului de control, se pare că decizia Comisiei Judeţene de Fond Funciar de a valida dreptul de proprietate pe acel amplasament din Miroslava este corectă", a afirmat prefectul.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete