Sute de tineri din toată ţara se vor reuni la Iaşi, la cea mai amplă competiţie între studenţi

0
Publicat:

Iaşul, prin intermediul Universităţii de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” va fi gazda celei mai ample competiţii între studenţi din România. Este vorba despre AGRONOMIADA 2023, eveniment ce va reuni tineri din întreaga ţară şi nu numai. 

Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi SURSĂ Facebook USAMV Iaşi

Astfel, anul acesta, ieşenii vor găzdui ediţia a XXXIII-a a acestei competiţii. De-a lungul timpului, acest eveniment, ce datează încă din anii '70, a devenit o tradiţie a studenţilor din universităţile agronomice din ţară.

„Desfăşurat sub egida Aniversării celor 180 de ani de la primele cursuri de agricultură predate de Ion Ionescu la Academia Mihăileană, concursul profesional-ştiinţific şi sportiv AGRONOMIADA va fi organizat în acest an la Iaşi, în perioada 11 - 14 mai. La această ediţie sunt propuse 18 discipline profesionale şi cinci competiţii sportive, unde vor conura peste 380 de studenţi", a precizat prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activităţi sociale în cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi. 

Sute de studenţi din ţară vor sosi la Iaşi

 Având în vedere că AGRONOMIADA este un concurs studenţesc organizat la nivel naţional, la Iaşi vor sosi, în perioada menţionată, sute de elevi din toată România şi nu numai.

Această competiţie este menită să consolideze legăturile de colaborare şi prietenie dintre studenţii universităţilor cu profil similar din România. Astfel, se încearcă promovarea ideii de performanţă, stimularea studiului şi a calităţilor sportive în rândul studenţilor.

Astfel, între 11 şi 14 mai, la Iaşi vor sosi tineri de la toate universităţile agronomice şi de ştiinţele vieţii din ţară.

Printre acestea se numără Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Timişoara, Facultăţile de Agricultură şi Horticultură din cadrul Universităţii Craiova şi ale Universităţii Tehnice a Moldovei din Chişinău. 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi