Primarul Iaşului, de 24 ianuarie: „La porţile ţării se aude zgomot de armă"

0
Publicat:

Începând cu orele dimineţii, la Iaşi a avut loc o serie de manifestări cu ocazia zilei de 24 ianuarie. Astfel, la această celebrare au fost prezente atât autorităţile locale cât şi reprezentanţi ai Guvernului României, precum premierul Nicolae Ciucă sau liderul PSD Marcel Ciolacu.

Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi SURSĂ Arhiva Adevărul

Printre cei care au urcat pe scenă şi au luat cuvântul în această zi emblematică pentru oraşul Iaşi s-a aflat şi primarul Mihai Chirica. Prin discursul său, acesta a evidenţiat importanţa unei naţiuni unite, mai ales în contextul actual când la graniţele ţării se poartă un război.

Bine aţi venit la Iaşi! Vă mulţumesc că aţi ajuns, înfruntând vremea şi distanţa. O ţară puternică se clădeşte în unitate de gândire şi de voinţă. Un conducător puternic este cel care adună poporul în jurul idealurilor sale. Cei care vă dezbină nu vor binele acestei ţări. Am venit aici pentru recunoştinţa pe care le-o purtăm pentru Unirea Principatelor. Cei care vor să vă dezbine vă folosesc pentru binele lor şi vă mint. Cei care vin la Iaşi, vin pentru drag de ţară. Vă doresc un an bun, să vă întoarceţi acasă cu bine. Mulţumesc pentru efort, domnule prim-ministru. La porţile ţării se aude zgomot de armă", a transmis Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. 

Huiduieli şi proteste în centrul oraşului

Ieşenii care au venit în centrul oraşului cu ocazia zilei de 24 ianuarie nu i-au iertat pe reprezentanţii Guvernului. Aceştia au huiduit şi au scandat zgomotos în timpul discursurilor ţinute de Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu. Totodată, după rostirea discursurilor, oficialii s-au îndreptat pe jos către Biserica Trei Ierarhi. Pe tot parcursul drumului, aceştia au fost însoţiţi de grupuri de contestatari, care strigau pentru Iaşi şi pentru Moldova. 

Reamintim că la manifestările din centrul Iaşului au participat sute de persoane care au dansat şi celebra Hora Unirii. Cu toate acestea, autorităţile sosite din capitală au refuzat să se alături cetăţenilor. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026