Trenul Unirii va ajunge la Iaşi pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Pe ce traseu va merge acesta

0
Publicat:

Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, garnitura feroviară care realizează legătura dintre Bucureşti Nord şi Iaşi va fi denumită Trenul Unirii. CFR sărbătorește astfel 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, din 1859.

Trenul Unirii SURSĂ Arhiva Adevărul
Trenul Unirii SURSĂ Arhiva Adevărul

Astfel, la Iaşi, trenul va ajunge la ora 12.23. Trenul Unirii, IR 1661, va pleca din Bucureşti, Gara de Nord, la ora 6.25. Acesta va fi remorcat de o locomotivă în culorile drapelului naţional. Totodată, trenul unirii va putea fi văzut şi de locuitorii altor oraşe din ţară. Acesta va trece prin Ploieşti Sud (07.01), Buzău (08.07), Focşani (09.10), Tecuci (09.51), Bârlad (10.37), Vaslui (11.18) şi Bârnova (12.00). 

Reduceri la biletele pentru Trenul Unirii

Reprezentanţii CFR au decis ca pasagerii care aleg să călătorească pe 24 ianuarie, cu Trenul Unirii, să beneficieze de o reducere de 5%. Este vorba despre cei care vor achiziţiona bilete online, direct de pe site sau din aplicaţia mobilă. 

Marţi, 24 ianuarie, angajaţii feroviari din toată ţara, alături de toţi românii, sărbătoresc 164 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre înfăptuirea statului naţional unitar român. Ca în fiecare an, trenul care realizează legătura feroviară directă între Bucureşti Nord şi Iaşi poartă, în această zi de sărbătoare, numele simbolic de Trenul Unirii. Recomandăm pasagerilor să achiziţioneze bilete din timp, pentru a beneficia de reducerile oferite", au precizat reprezentanţii CFR călători. 

Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, autorităţile locale din Iaşi au pregătit mai multe momente deosebite. Astfel, în centrul oraşului vor avea loc concerte de muzică populară, paradă militară şi o ceremonie militară. Totodată, ieşenii care vor fi prezenţi în Piaţa Unirii vor fi serviţi cu plăcinte tradiţionale.

Pe lângă artiştii care vor sosi, în Iaşi sunt aşteptaţi şi demnitari din Guvern, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, însoțit de mai mulţi miniştri. Printre momentele importante din această zi, de menţionat este cel în care se vor depune coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum şi ceremonia religioasă ce va avea loc la mormântul Domnitorului. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite