Parapete în loc de autostrăzi, în Moldova. Zonele cu accidente frecvente, monitorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi

Accidentele grave care se petrec în judeţul Iaşi au îndemnat autorităţile să monteze parapete de protecţie, mai ales pentru că autostrăzile din Moldova întârzie să apară.

Autorităţile ieşene au decis montarea unor parapete în mai multe zone din judeţ, pe DE 583, pe porţiuni de drum unde au loc multiple accidente anual, cele mai multe dintre ele soldate cu morţi sau răniţi grav. 

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi a început montarea unor astfel de parapete pe rulouri pe sectorul DN 28, km 33 + 620 - 34 + 287, între localităţile Războieni şi Bălţaţi, în luna aprilie. 

În următoarea perioadă urmează montarea unor noi astfel de rulouri, au anunţat reprezentanţii DRDP. 

De asemenea, în următoarea perioadă, pe drumul european vor fi montate pasarele pietonale, în dreptul unor localităţi în care pietonii sunt victime ale accidentelor frecvent. Acestea se vor regăsi în oraşul Podu Iloaiei, dar şi în comunele Leţcani şi Miroslava. 

Ultimul accident grav în judeţul Iaşi s-a produs în luna februarie a anului 2022, atunci când şapte persoane şi-au pierdut viaţa. 

Acela a fost momentul în care autorităţile au decis montarea parapetelor, până în momentul în care zona Moldovei va beneficia de autostrăzi, de la nord la sud şi de la est la vest. 


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Piloţii americani din echipa „Lupului Cenuşiu” care îi ajută pe ucraineni să se apere de forţele aeriene ruse

Ruşii au trimis experţi pentru a jefui artefacte valoroase din Ucraina, în special aurul scitic

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu