Depășire în viteză prin dreapta, soldată cu morți. Tragedie pe E85 din cauza unui șofer iresponsabil
0Un grav accident rutier a avut loc joi, 26 octombrie 2023, pe șoseaua E 85, în Iași, şoseaua supranumită şi „drumul morţii“. O maşină, în care se aflau patru persoane, s-a răsturnat pentru că şoferul a pierdut controlul volanului.
Accidentul a avut loc în jurul orei 11.15, în comuna Lețcani din Iași, mai multe echipaje de poliţie şi echipaje medicale deplasându-se la faţa locului
,,La data de 26 octombrie, în jurul orei 11:15, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier, ce a avut loc pe E 85. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma impactului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar una a decedat. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iași.
Două persoane şi-au pierdut viaţa
Echipajele medicale care s-au deplasat la faţa locului au acordat îngrijiri medicale celor patru persoane implicate în accident. O pasageră, în vârstă de 58 de ani, nu a mai putut fi salvată.
„Este vorba despre o mașină răsturnată, în care se aflau trei femei și un bărbat. O femeie, în vârstă de 58 ani în stop cu politrauma, nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi a fost declarat decesul. Alte două femei, cu politraumă, au fost transportate la Spitalul Sf. Spiridon și bărbatul la Unitatea de Primire de Urgenţî a Spitalului de Neurochirurgie”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
Conform informaţiilor oferite de cadrele medicale, una dintre femeile care au ajuns la spital nu a mai putut fi salvată, medicii declarând decesul.
Martorii susţin că şoferul avea viteză mare în momentul în care a încercat o manevră de depăşire
„Şoferul a pierdut controlul maşinii. A făcut de mai multe ori stânga-dreapta şi s-a răsturnat. Voia să depăşească prin dreapta, avea viteză mare. Doamna era sub maşină când ne-am dus să o ajutăm. Am parcat maşina, am scos-o pe doamna şi mai erau două femei şi un bărbat”, a transmis un martor de la fața locului, conform bzi.ro