Ce program are după gratii Relu Fenechiu. Fostul ministru îşi începe ziua la 6.00, cu ceai şi margarină la micul-dejun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru împarte celula cu fratele său şi cu afaceristul Bogdan Damian. Pentru următorii cinci ani, Fenechiu se va trezi la 06.00, se va culca la 22.00.

Relu Fenechiu are deja trei nopţi dormite în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi. Timp de trei săptămâni, fostul ministru va fi inclus într-un program de carantinare, perioadă în care va fi supus unor consultaţii medicale dar şi psihologice. Reprezentanţii puşcăriei vor să afle astfel gradul de adaptabilitate al lui Fenechiu la viaţa privată de libertate. În maximum o lună urmează să i se stabilească regimul de executare.
Puşcăria din Iaşi nu este nici pe departe una dintre cele mai luxoase unităţi de acest tip din România. Cifrele spun că principala problemă din această puşcărie este cea a spaţiului, fiind cazaţi de două ori mai mulţi deţinuţi decât prevăd normele europene. Surse din cadrul penitenciarului au precizat că Fenechiu ar fi cazat alături de fratele său, Lucian şi de omul de afaceri Bogdan Damian.

În unitatea ieşeană, programul este foarte strict iar nerespectarea sa poate aduce sancţiuni ce sunt luate în calcul la acordarea unor facilităţi pentru deţinuţi sau la eliberarea condiţionată. Pentru cel puţin 3 ani şi 4 luni, când Fenechiu ar putea fi eliberat condiţionat, acesta se va trezi în fiecare dimineaţă de la ora 06.00. Are la dispoziţie jumătate de oră pentru igiena corporală şi alte 30 de minute pentru micul dejun. Ulterior, fostul ministru va fi aliniat alături de alţi condamnaţi pentru numărătoarea de dimineaţă. Urmează cinci ore de program de voie, în care deţinuţii au la dispoziţie mai multe activităţi pentru a-şi umple timpul.

Unii pot munci în cadrul penitenciarului sau în afara lui, în timp ce alţii pot beneficia de asistenţă psihologică, socială sau religioasă. După masa de la amiază, deţinuţii ieşeni pot participa la vizite, pot munci sau participa la diferite activităţi din cadrul Penitenciarului.

Meniul baronului: biscuţi, marmeladă şi margarină

Meniul închisorii din Iaşi este prestabilit şi se reia în mai puţin de două săptămâni. Dimineaţa, fiecare deţinut primeşte biscuiţi, marmeladă sau margarină, şi o cană cu ceai. La prânz, masa este un pic mai consistentă. Se serveşte un fel de ciorbă şi un fel doi compus din mâncăruri preparate din orez, fasole sau cartofi. “Timp de zece zile, la prânz, deţinuţii primesc feluri de mâncare diferite. După ce trec aceste zece zile, meniul se reia”, spune Gabriela Topoliceanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului din Iaşi. Seara, până la ora 20.00, se serveşte cina care este alcătuită dintr-un fel de mâncare caldă, preparată din orez, paste făinoase sau cartofi.

Fiecare deţinut de la Iaşi are un card cu care îşi poate cumpăra alimente de la cele două magazine din incinta penitenciarului. Suma lunară cheltuită nu poate depăşi trei sferturi din salariul minim brut pe economie. Banii sunt viraţi de familie direct în contul penitenciarului şi distribuiţi ulterior.

În ceea ce priveşte vizitele, Relu Fenechiu îşi va putea îmbrăţişa apropiaţii de patru ori pe lună. De asemenea, o dată la patru luni, fiecare deţinut din Penitenciarul Iaşi are dreptul la o vizită intimă de două ore într-o cameră special amenajată. “Pentru a beneficia de vizite intime deţinuii trebuie să prezinte dovada că sunt căsătoriţi sau într-o relaţie de concubinaj”, mai spun reprezentanţii Penitenciarului.

Relu Fenechiu poate părăsi puşcăria pentru a munci, în cazul în care i se va stabili un regim de executare deschis. Reprezentanţii închisorii au precizat, însă, să un agent economic nu poate alege un deţinut anume cu care să încheie un contract de muncă acest lucru fiind realizat de conducerea puşcăriei. 

Istoria Transformatorului

Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul “Transformatorul” el predându-se Poliţiei în aceeaşi zi. Alături de Fenechiu, câte cinci ani de închisoare au primit şi fratele Lucian şi omul de afaceri ieşean Bogdan Damian. Alţi trei foşti directori de la SISEE Electrica Moldova au primi şase sau şapte ani de închisoare.

Fenechiu a fost acuzat de procurorii anticorupţie că, prin intermediul unor înţelegeri pe care le-a avut cu directorii, a vândut către SISEE, la începutul anilor 2000, transformatoare vechi ce nu au fost utilizate. Prejudiciul calculat de Curtea Supremă, care va trebui achitat în solidar de fostul ministru şi ceilalţi condamnaţi, este de 5,7 milioane de lei.

Mai puteţi citi:

Relu Fenechiu s-a predat în jurul orei 18.00 şi va ajunge în arestul Poliţiei Iaşi. Fostul deputat şi-a anunţat demisia din PNL Relu Fenechiu s-a predat în această seară, în jurul orei 18.00. Informaţia a fost confirmată de şeful Poliţiei Iaşi, chestorul Ioan Scripniciuc.

Dosarul „Transformatorul”. Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul ministru s-a predat Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat joi pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, în care a fost găsit vinovat pentru corupţie. Instanţa a menţinut astfel decizia anterioară dată de completul de trei judecători al aceleiaşi Curţi. Spre seară, Fenechiu s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, unde va rămâne până când va ajunge mandatul de executare a pedepsei.

Relu Fenechiu: "În această ţară se fură în continuare mult prea mult" Proaspătul ministru al Transporturilor, judecat pentru fapte de corupţie în dosarul "Transformatorul", a criticat organigrama instituţiei pe care o conduce şi a ameninţat cu concedierea subordonaţii care nu corespund schemei postului.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?