Video VIDEO Furnalul de la Govăjdia, unic în România, ignorat de autorităţi. Ce soartă are locul legendar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furnalul de la Govăjdia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Vechi de peste două secole, furnalul de la Govâjdia se numără printre cele mai importante monumente istorice industriale din România.

Vechi de peste două secole, furnalul de la Govăjdia a avut de-a lungul istoriei sale un rol extrem de important în dezvoltarea metalurgiei din zona Hunedoarei.

GALERIE FOTO

Minereul de fier de bună calitate prelucrat aici şi apropierea de Hunedoara au contribuit, alături de resursele de cărbune din Valea Jiului, de Castelul Corvinilor şi de întinderile de pădure din zonă, la investiţiile uriaşe în construcţia căii ferate Hunedoara – Govăjdia şi a Uzinelor de fier de la Hunedoara.

Furnalul de la Govăjdia se află în Ţinutul Pădurenilor, la circa 20 de kilometri de Hunedoara, într-o vale înconjurată de versanţi stâncoşi, acoperiţi cu pădure. A fost clădit la începutul secolului al XIX-lea, la intersecţia pârâurilor Runc şi Nădrab, iar în trecut, calea ferată îngustă care tăia dealurile din jurul Hunedoarei, scurta drumul dintre oraş spre furnal.


Cuptorul a fost scos din funcţiune în urmă cu aproape un secol, însă a rămas într-o stare bună de conservare. Clădirea care îl adăposteşte şi cea mai mare parte a vechilor instalaţii au fost distruse, iar linia ferată îngustă a fost dezafectată. De peste un deceniu, autorităţile locale din Ghelari au anunţat reabilitarea monumentului istoric, însă nu au reuşit să acceseze fonduri pentru o astfel de investiţie.



Turiştii care ajung la Govăjdia găsesc o clădire pustie, nepăzită şi neîngrijită, cu acoperişul prăbuşit parţial, cu pereţii scorojiţi, în centrul căreia se află vestigiul unic în România. Unii dintre oaspeţii locului nu s-au sfiit să lase aici „amintiri” mai puţin plăcute: unii au aruncat gunoaie în cuptor şi le-au dat foc, alţii au măzgălit pereţii furnalului ori l-au vandalizat.



Istoria furnalului legendar
Satul Govăjdia se află la 20 de kilometri de Hunedoara, iar casele sale sunt înşiruite într-o vale mărginită de versanţi prăpăstioşi, acoperiţi cu păduri întinse, umbrită în cea mai mare parte a zilei. Locul păstrează o adevărată comoară a industriei din vremea Imperiului Austro-Ungar: un furnal unic prin vechimea şi starea sa de conservare. Furnalul de la Govăjdia a fost construit între anii 1806 şi 1810 pe amplasamentul unui fost atelier de fier din Evul Mediu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, furnalul, alimentat cu minereu de fier de la vechile mine din Munţii Poiana Ruscă, producea anual peste 8.000 de tone de fontă cenuşie. Exponatele realizate aici au fost prezentate la Expoziţia Universală de la Paris, din 1889, pentru care a fost ridicat Turnul Eiffel, iar o legendă plăcută localnicilor spune că piese din fontă fabricate la Govăjdia au fost folosite la construcţia turnului-simbol al Franţei. Furnalul şi-a încetat funcţionarea la începutul secolului XX, odată cu dezvoltarea Uzinelor de fier de la Hunedoara, devenite principalul producător de fontă din Imperiul Austro-Ungar. Cuptorul său uriaş s-a păstrat intact şi le oferă vizitatorilor săi o mărturie vie despre industria fierului din urmă cu două secole.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO „Locul unde se naşte fierul”. Ce a mai rămas din marea exploatare minieră cu o istorie de peste două milenii

VIDEO Satul pustiu din munţi care atrage străini: „Chiar şi oameni din Luxemburg şi-au cumpărat case aici”

FOTO Imaginile de basm ale iernilor de altădată din satele României. Cum s-au transformat locurile de vis din anii '30

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor