Video Podul de fier înlocuit după un secol și jumătate. A fost construit pentru cel mai faimos furnal VIDEO

0
Publicat:

Ruinele podului de fier de la Govâjdia (video), vechi din secolul al XIX-lea, au rămas pe marginea drumului, în timp ce un nou pod a fost construit recent în locul său, peste râurile Runc și Govâjdia.

Noul pod din Govâjdia a fost construit recent. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Furnalul din Govâjdia a fost înființat la începutul anilor 1.800, la circa 20 de kilometri de Hunedoara, în locul unde pârâurile Runc și Nădrab se unesc în valea Govâjdiei din Hunedoara.

Podurile din Govâjdia

O legendă locală spune că în Furnalul din Govâjdia s-ar fi turnat piese de fontă pentru Turnul Eiffel.

Aproape la fel de vechi sunt și cele două poduri din vecinătatea monumentului, unul peste Nădrab și celălalt peste Runc (Govâjdia).

Ambele datează din secolul al XIX-lea și au fost realizate din fier, cu numeroase nituri, materiale produse cel mai probabil în vechea uzină de la Govâjdia.

„Sunt și ele, probabil, din vremea furnalului, care a funcționat în secolul al XIX-lea, până după Primul Război Mondial”, crede un localnic din satul Govâjdia din Hunedoara.

Unul dintre podurile de fier, care dă în curtea fostului furnal, a rezistat trecerii timpului, păstrându-și înfățișarea din ilustratele de epocă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Al doilea pod, asemănător, a fost înlocuit recent, odată cu modernizarea drumului ce leagă satele Govâjdia și Runcu Mare.

Structura sa de fier și traversele de lemn care o acopereau au rămas abandonate pe marginea șoselei, în timp ce constructorii au ridicat un nou pod, de beton.

Șosea pe Valea Runcului din Hunedoara

În 2023, drumul de pe Valea Runcului din Hunedoara a fost asfaltat pe un sector de șapte kilometri, care începe din dreptul furnalului (video), unde se unesc ape Runcului și Govâjdiei (Nădrabului) și traversează defileul, până în locul numit La pompe, aflat la intrarea în satul Runcu Mare.

De aici, după alți 4 – 5 kilometri de drum forestier, valea înconjurată de creste înalte se mai lărgește, iar călătorii găsesc primele case ale satului Runcu Mare, întins pe șapte – opt kilometri și locuit de vreo de 20 de familii (video).

Din satul cu numeroase case vechi de peste un secol, alte drumuri forestiere urcă abrupt spre Lelese, Poiana Răchițelii și Vadu Dobrii, aflate pe cele mai înalte dealuri locuite din Ținutul Pădurenilor.

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi