Pelerinaje interzise la mănăstirea lui Arsenie Boca, în plin sezon. Circulaţia maşinilor va fi oprită cinci zile pe săptămână pe şoseaua spre Prislop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din judeţul Hunedoara anunţă măsuri extreme pentru ultimii kilometri ai şoselei spre Mănăstirea Prislop, drum aflată în şantier de aproape doi ani. Lucrările sunt întârziate, iar accesul maşinilor va fi închis timp de cinci zile pe săptămână, până în luna octombrie.

Accesul maşinilor pe ultimii trei kilometri ai şoselei spre Mănăstirea Prislop (de la ieşirea din satul Silvaşul de Sus la mănăstire) va fi oprit, de săptămâna viitoare, între orele 9 şi 16, în fiecare zi, cu excepţia sâmbetelor, duminicilor şi sărbătorilor legale, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara. Restricţiile vor fi impuse până în 16 octombrie, a precizat Cristian Gros, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Hunedoara.

În aceste condiţii, nu este exclus să apară noi probleme de trafic rutier. Pelerinii din timpul săptămânii vor fi nevoiţi să parcurgă mai mulţi kilometri pe jos spre mănăstire, iar lipsa locurilor de parcare va crea blocaje.

„Consiliul Judeţean Hunedoara face cunoscut faptul că în perioada 26 iunie – 16 octombrie 2017, datorită lucrărilor de modernizare la DJ 687K : DN66(Bretea Strei)-Silvaşu de Jos-Silvaşu de Sus-Mănăstirea Prislop, km 5+100-12+275, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată în intervalul orar 09.00 – 16.00, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, a sărbătorilor legale şi religioase”, a informat instituţia.

Şapte kilometri ai drumului judeţean spre Mănăstirea Prislop se află în şantier din toamna anului 2015, în cadrul unui proiect de modernizare, finanţat de Consiliul Judeţean Hunedoara, cu o valoare de peste opt milioane de lei. Constructorii au fost acuzaţi că au muncit într-un ritm lent şi fără a face lucrări de calitate.

La aproape doi ani de la demararea proiectului, drumul în zonele în care a fost decopertat nu a fost încă asfaltat, ia blocajele din trafic sunt frecvente în mai multe zone. La finalul proiectului, traficul între Silvaşul de Jos şi Mânăstirea Prislop se va desfăşura pe o şosea cu o lăţime minimă de şase metri. Pe o porţiune de un kilometru, drumul va avea o bandă suplimentară destinată traficului greu, astfel încât lăţimea drumului va fi de nouă metri. Biserica Mănăstirii Prislop are o vechime de peste şase secole. Aşezarea are numeroase legende, însă celebritatea i-a fost dată de faptul că aici a slujit şi se află înmormântat Arsenie Boca, una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Autobiografia părintelui Arsenie Boca, din temniţă: „Nu am dansat şi nu-mi puteam închipui aşa ceva. Cu fetele mi-am propus să nu fac nicio cunoştinţă”

Părintele Arsenie Boca a relatat, într-o declaraţie autobiografică pe care a scris-o în timpul unei anchete la care era supus în 1945, o serie de amănunte neobişnuite despre viaţa sa. În mărturia sa, călugărul îşi dezvăluie personalitatea complexă, orientată spre trăirile interioare, spre studiu, artă şi spiritualitate.

Pelerinajul la Prislop acum 90 de ani: de ce mulţimile se adunau la mănăstire cu decenii înainte de Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat părintele Arsenie Boca, a fost în ultimele secole unul dintre cele mai iubite locuri din Ţara Haţegului. O mulţime de legende s-au ţesut în jurul ei, iar fotografiile vechi de aproape un secol arată că şi în acea vreme aşezarea era foarte căutată de pelerini.

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Două fotografii rare care înfăţişează înmormântarea părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (Hunedoara) au fost publicate în premieră, la 25 de ani de moartea duhovnicului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța