FOTO Accident soldat cu patru morţi pe autostrada A1: carnajul produs de un şofer care circula pe contrasens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident foarte grav a avut loc sâmbătă dimineaţa, pe A1, între Deva şi Sebeş, în urma impactului dintre trei autoturisme. Patru oameni au murit.

GALERIE FOTO

UPDATE Ora 11.00 După trei ore în care a fost blocat, traficul pe Autostrada A1, între Deva şi Orăştie a fost reluat. În toată această perioadă, circulaţia a fost deviată pe DN7.

UPDATE ORA 9.00 Patru oameni şi-au pierdut viaţa în accident, iar trei persoane au fost rănite. Traficul este blocat în prezent pe A1, între Deva şi Sebeş, şi este deviat pe DN7.

Un şofer în vârstă de 70 de ani, din Petroşani, a produs tragedia. S-a aflat printre victime alături de alţi trei tineri sin autoturism. Potrivit poliţiştilor, şoferul intrase pe conrasens din nodul rutier de la Simeria Veche şi a mai circulat aproximativ trei kilometri spre Deva, pe banda a doua a sensului opus, până la impactul cu microbuzul.

Accidentul soldat cu patru morţi pe Autostrada A1 . IMAGINI: ISU HUNEDOARA

ŞTIREA INIŢIALĂ

Accidentul s-a produs pe A1 Deva-Sebeş, pe sensul de mers Deva-Simeria, la kilometrul 355, în urma impactului dintre trei autoturisme. În prezent la locul accidentului se află cinci ambulanţe şi două autospeciale de descarcerare. Trei oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi patru sunt răniţi. Dintre ei, unul are traumatisme severe, iar ceilalţi trei - traumatisme uşoare.

„Primele informaţii arată că în urma impactului dintre trei autoturisme, trei oameni au decedat, iar alţi patru au fost răniţi. În operaţiunile de salvare sunt implicate şapte echipaje ale I.S.U. Hunedoara şi SAJ. Este vorba despre 2 ambulanţe de terapie intensivă şi 3 de tip.B2, o autospecială de descarcerare grea şi o altă mixtă. Dintre cele 4 persoane rănite, se pare că una a suferit traumatisme severe iar alte 3 sunt rănite .mai uşor şi conştiente. Accidentul s-a produs pe A1, la km 355, sensul de mers Deva -Simeria. Persoanele decedate şi rănitul grav sunt încarcerate”, a informat ISU Hunedoara.

„În jurul orei 06.45, un autoturism Opel  care circula pe contrasens pe A1, din direcţia Şoimuş-Simeria, a intrat în coliziune cu un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului a rezultat decesul a patru persoane aflate în autoturismul care a produs evenimentul rutier şi rănirea altor treipersoane”, transmite IPJ Hunedoara.

Victimele au vârste de 70 de ani (şoferul din Petroşani), 31, 21 şi 17 ani, ceilalţi pasageri.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Accident rutier grav cu microbuzul pe şoseaua Deva - Lugoj: trei femei au fost rănite

Soarta infirmierei care şi-a omorât fiul pentru că i-a cerut bani şi a lovit-o a fost decisă de magistraţi

VIDEO Accident rutier grav în apropiere de municipiu. Două maşini s-au ciocnit frontal, iar una a ieşit în decor

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări