Călăul din Casa ororilor, care a jefuit şi omorât două surori, a fost reţinut: un tânăr este acuzat de crimele înfiorătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 25 de ani este acuzat de uciderea celor două bătrâne, ale căror cadavre au fost descoperite într-o casă din satul Balomir, de la marginea oraşului Haţeg.

Procurorii au identificat principalul suspect în cazul celor două crime comise în satul Balomir. Este vorba de un tânăr de 25 de ani.

"Prin ordonanţele din 26 ianuarie 2016 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului Drîngă Ovidiu Dănuţ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, în noaptea de 19/20 ianuarie 2016, inculpatul a pătruns prin efracţie în locuinţa a două surori din com. Sântămărie Orlea, persoane în vârstă şi cunoscute cu dizabilităţi neuromotorii, cu intenţia de a le deposeda da bani prin exercitarea de violenţe, le-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, leziuni ce au cauzat decesul acestora, după care le-a deposedat de circa 10.000 lei. Urmează a se formula propunere de arestare preventivă în cauză", a informat procurorul şef de secţie Judiciară Mirela Negruţiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Mărturia nepoatei celor două femei ucise

Crimele înfiorătoare din Balomir
În urmă cu o săptămână casa locuită de două bătrâne, Elena şi Augustina Lingurar, a devenit un loc al ororilor. Cadavrele femeilor cu vârste în jurul a 70 de ani au fost descoperite de un localnic care avea grijă de ele. Aveau hainele sfâşiate şi urmele chinurilor care le-au adus sfârşitul. Cei care au găsit trupurile bătrânelor au povestit că s-au înfiorat la vederea acestora. Potrivit legiştilor care au examinat cadavrele, acestea prezentau traumatisme cranio-cerebrale, cu leziuni ale creierului, dar şi numeroase leziuni pe suprafaţa corpului, provenite de la lovirea cu un corp dur. Nu au fost constatate elemente care să confirme consumul unui act sexual, chiar dacă potrivit localnicilor, victimele au fost găsite despuiate.

„Cel care le-a batjocorit nu a avut milă. Una dintre femei abia se mai putea târî. Mergea în patru labe. Cealaltă abia se mai putea ţine în cârje, iar în ultimul timp o vedeam urcată într-o roabă, pe post de cărucior. Trăiau din pensii de handicap şi nu mai ieşeau din casă. De aceea, seara se încuiau înăuntru de spaima hoţilor. Cei care le-au jefuit trebuiau măcar să le lase în viaţă, nu să le batjocorească şi să le omoare apoi. Acum cu toţii, cei bătrâni, ne temem pentru viaţa noastră”, relata Rafila, vecina celor două femei ucise.


Vă recomandăm şi:

Adolescenţii care au violat şi au ucis în bătaie o femeie în centrul Devei au fost aduşi la audieri

Tribunalul Hunedoara a judecat miercuri pe cei trei adolescenţi acuzaţi de violarea şi uciderea în bătaie a unei femei fără adăpost din Deva. Faptele celor trei au şocat comunitatea.

VIDEO Casa ororilor: două femei au fost batjocorite şi ucise în chinuri. Dublul asasinat a instaurat teroarea în sat

Cadavrele a două bătrâne din satul Baromir, de la marginea oraşului Haţeg, au fost descoperite miercuri dimineaţă. Victimele au sfârşit, cel mai probabil de mâna unui jefuitor. Dublul asasinat a şocat întreaga comunitate.

Soarta groaznică a Alexandrei David, eleva tranşată de un criminal sadic. De ce a fost înfometată crunt înainte de a fi omorâtă

Cea mai înfiorătoare crimă petrecută în ultimul deceniu în Hunedoara a avut loc în decembrie 2007: Alexandra David, o adolescentă din Petroşani, a fost ucisă, iar cadavrul ei a fost ciopârţit în mai multe bucăţi şi aruncat în apele Mureşului. Criminalul a fost găsit, însă nu a recunoscut vreodată comiterea atrocităţilor.

Noaptea crimelor odioase comise de studentul nebun de gelozie: mărturia stranie a condamnatului la moarte care a spintecat o familie

Una dintre cele mai înfiorătoare tragedii petrecute în anii 1970 în judeţul Hunedoara a avut loc în Petroşani. În noaptea de 1 spre 2 martie 1979, un student a ucis o familie întreagă, după ce s-a certat cu iubita. Claudiu Ghiţulescu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, după ce a mărturisit crima şi s-a predat Miliţiei.


 

Mai multe pentru tine:
Vocea României 2025. Cine este adolescenta de 16 ani care a întors toate scaunele în primele secunde: „Nu am auzit așa ceva în viața mea”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”