Anul 2012 i-a suprasolicitat pe magistraţii Tribunalului Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul 2012 a fost unul încărcat pentru magistraţi. FOTO: Arhivă.

Procesele privind taxa de primă înmatriculare şi cea de poluare aproape au sufocat secţiile de civil ale Tribunalului Hunedoara.

Din cauza creşterii semnificiative a numărului acestora, potrivit unui raport al instituţiei de justiţie, numai la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, încărcătura medie a fost, în 2012, de 1.116 cauze per judecător.


Peste 22.000 de dosare au ajuns anul trecut pe rolul Tribunalului Hunedoara, a informat instanţa. Numărul lor depăşeşte cu 4.000 cifra înregistrată pentru anul 2011, în condiţiile în care numărul judecătorilor a fost anul trecut de 28, mai mic cu unul faţă de anul precedent.

În general, instanţele hunedorene au înregistrat creşteri ale numărului de procese în 2012, iar fiecare judecător hunedorean a avut de rezolvat, în medie, peste 1.000 de dosare. În prezent, cele şapte instanţe din judeţul Hunedoara au 12 posturi vacante pentru judecători. Dintre ele, Tribunalul Hunedoara are un deficit de cinci magistraţi.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!