Căutări cu scafandri la Giurgiu după ce două fete de 14 ani au dispărut de la domiciliu

0
Publicat:

Echipe de poliţişti, pompieri şi scafandri efectuează căutări pe raza municipiului Giurgiu, după ce, vineri dimineaţă, a fost înregistrat un apel la 112 prin care era anunţat faptul că două minore au dispărut de la domiciliu.

Fetele dispărutesunt căutate de scafandri FOTO: Arhivă

"O autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi un echipaj de scafandri s-au deplasat în această dimineaţă la podul Bizetz din municipiul Giurgiu după ce a fost înregistrat un apel la 112 privind dispariţia unor minore din municipiul Giurgiu, de la domiciliu", a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Potrivit IPJ Giurgiu, apelul familiei la 112 a fost înregistrat în cursul dimineţii şi anunţa faptul că două minore, prietene, din municipiul Giurgiu, au dispărut de la domiciliu. Căutările sunt efectuate inclusiv cu echipaje de scafandri.

"La data de 8 martie 2024, ora 07,10, Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată cu privire la faptul că minorele Budurincă Alexandra şi Harai Silvia Nicoleta, ambele cu vârste de 14 ani, au plecat de la domiciliile lor, din municipiul Giurgiu şi nu au mai revenit", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online