Contrabandistul care a introdus ilegal în ţară un arsenal de arme letale ca să se antreneze cu muniţie reală a fost pus în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a fost iniţial arestat preventiv, iar tatăl său a fost plasat sub control judiciar, după ce poliţiştii au descoperit la locuinţa acestora un adevărat arsenal de arme de foc.

Oamenii legii au aflat că George Sorin Pospai (39 de ani), originar din oraşul Târgu Bujor, a introdus în ţară trei arme letale şi muniţie aferentă în cursul anului 2015. 

Este vorba de  un pistol cu glonţ, marca Salve, calibru 6,35 mm, fără serie şi muniţie aferentă acestuia, respectiv 50 cartuşe cu glonţ; o armă de vânătoare cu două ţevi, marca „Pietro Beretta Gardone”, calibru 12, şi muniţie aferentă, respectiv 18 cartuşe;  o armă de tir cu glonţ marca „Wiking”, calibru 22LR şi muniţie aferentă, respectiv 269 cartuşe cu glonţ. 

”Armele menţionate au fost depozitate în locuinţa celor doi inculpaţi, în locaţii diferite, fiind identificate de către organele de cercetare penală cu ocazia percheziţiei domiciliare. Din cercetări s-a mai stabilit faptul că cele trei arme, precum şi muniţia sunt în stare de funcţionare”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

De amintit este că arma de tir cu glonţ marca „Wiking”, calibru 22LR, este prevăzută cu lunetă, componentă de natură să permită ochirea şi atingerea ţintei de la distanţe mari, cu precizie ridicată. Poliţiştii au stabilit că, în cursul lunii iulie 2016, cu diferite ocazii, George Sorin Pospai şi tatăl lui, Gheorghe Pospai (63 de ani), au tras mai multe focuri de armă în curtea casei unde locuiesc.

George Sorin Pospai este judecat în prezent pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Tatăl său, Gheorghe Pospai, va răspunde pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Tribunalul Galaţi a stabilit pe 22 decembrie să înlocuiască arestarea preventivă cu arestul la domiciliu în cazul lui George Sorin Pospai, decizia fiind definitivă.

Mai multe pentru tine:
La 70 de ani, schimbă iar scutece, după ce a devenit tată pentru a opta oară!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Inter, în stare de șoc. Portarul de rezervă al milanezlor a omorât un bătrân în vârstă de 81 de ani
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Nicușor Dan, gata să-l numească pe Grindeanu premier: „Nu mai suntem în 2017. Astăzi, stabilitatea înseamnă colaborare cu PSD”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră