VIDEO Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani vor avea sedii noi. Ce amplasament va fi folosit pentru noul Palat de Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actualul Palat de Justiţie Vrancea

Construcţia noului Palat de Justiţie va începe, potrivit ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cel mai probabil în toamna acestui an.

Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani vor funcţiona în viitor în sedii noi, în cadrul unui Palat al Justiţiei, care va fi construit de Compania Naţională de Investiţii pe terenul de 11.000 mp aflat pe strada Lupeni din Focşani. 

Ministrul Tudorel Toader a spus la Focşani că vor exista două corpuri de clădire separate, unul pentru Tribunal şi altul pentru Judecătorie.

“Vom  construi un sediu modern, care să preia din arhitectura fostului tribunal judeţean. Respectăm regulile moderne, dar conservăm şi tradiţia. Justiţia are nevoie de solemnitate iar dacă preluăm din arhitectura vechiului tribunal, tind să cred că îndeplinim condiţiile necesare pentru îndeplinirea actului de justiţie”, a spus ministrul Justiţiei.Potrivit acestuia, până acum au fost realizate lucrările de intabulare, documentaţia pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal iar construcţia a fost trecută printre priorităţile Companiei Naţionale de Investiţii. Tudorel Toader nu a pomenit nimic despre valoarea investiţiei.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie