Preşedinta Tribunalului Vrancea vrea să fugă de judecarea dosarului de corupţie al fostului şef al Casei de Asigurări de Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniela Matache a făcut cerere de abţinere în dosarul lui Mihai Copaci, dar i-a fost respinsă, pentru că nu a invocat motivul de incompatibilitate.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vrancea, Mihai Copaci, decizia fiind ca acesta să fie judecat la Tribunalul Vrancea.

Situaţia este însă una delicată pentru magistraţii de aici, având în vedere că soţia lui Mihai Copaci este magistrat în această instanţă, la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Prin urmare, colegii ei încearcă să scape de dosar, aşa cum a procedat şi judecătorul la care a fost repartizat dosarul, Daniela Matache, care este chiar preşedinte al Tribunalului Vrancea. Daniela Matache a făcut cerere de abţinere, dar i-a fost respinsă.

"Respinge cererea de abţinere formulată de doamna judecător Matache Daniela, titularul completului C4c, în cauză nefiind incident motivul de incompatibilitate invocat, respectiv art. 64 alin.1 lit.f Cod pr.penală", se arată în soluţia judecătorului.

Prin urmare, Daniela Matache a intrat astăzi în sala de judecată şi a decis prelungirea arestului preventiv pentru Copaci cu încă 30 de zile, acesta fiind transferat din arestul Poliţiei Capitalei în cel al IPJ Vrancea.

Pentru ce este judecat Copaci

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus miercuri, 23 martie, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Mihai Copaci, fostul şef al Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada martie 2015-27 februarie 2016,Mihai Copaci, în calitate de preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, a solicitat şi primit de la o persoană din conducerea unui spital, în tranşe periodice, suma totală de 3.000 de euro şi 3.500 de lei, pentru ca, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să asigure bugetarea corespunzătoare a spitalului, prin contractele încheiate în acest sens între casa de asigurări şi spital.

Potrivit înţelegerii, Copaci urma să primească lunar suma de 1.000 de euro. Ca urmare, în lunile aprilie şi mai 2015, preşedintele CAS Vrancea a primit câte 1.000 de euro (în total 2.000 de euro), de fiecare dată sumele fiindu-i date în biroul acestuia din sediul CAS Vrancea.

"Ulterior, din cauza lipsei de disponibilităţi, persoana din conducerea spitalului nu a mai putut respecta înţelegerea, făcând plăţi sporadic, respectiv 2.000 de lei în luna august sau septembrie 2015 (în parcarea D.S.P. Vrancea), 1.500 de lei în luna decembrie 2015 (de asemenea în biroul lui Copaci Mihail din sediul CAS Vrancea). La data de 27 februarie 2016, inculpatul Copaci Mihail a primit 1.000 de euro (în parcarea din cadrul complexului comercial Carrefour), împrejurare în care procurorii au realizat constatarea infracţiunii fragrante", se arată în comunicatul DNA.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?