Poveştile crizei alimentare din ultimii ani ai comunismului. Jumătate de noapte la rând pentru două borcane cu sana

Limitarea consumului de alimente a fost controlată de regimul comunist, iar proviziile de alimente erau considerate speculă.

Sutele de ore petrecute la cozile de la alimentara, pentru  procurarea produsele alimentare necesare traiului sunt şi astăzi prezente în amintirea celor care au trăit vremurile de dinainte de 1990. Comparativ cu astăzi, când practic în magazine se găsesc de toate, perioada aceea a fost una cruntă.

Dacă în Bucureşti, Capitala ţării, situaţia se prezenta oarecum mai bine, iar populaţia mai găsea câte ceva în magazinele alimentare, în provincie doar praful atrăgea atenţia pe rafturi.

Spre exemplu, în Vrancea,  judeţ cu importante resurse alimentare la acea vreme, cel mai deficitar compartiment alimentar era cel al lactatelor, deşi oraşul dispunea de o fabrică de industrializare a laptelui.
Cele mai multe din aceste produse lactate mergeau însă la export, iar populaţia suferea din acest punct de vedere şi primea produse în cantităţi limitate.

„De exemplu, dacă aveai doi sau trei copii, aveai importante probleme de aprovizionare. Astfel, la ora 1 sau 2 noaptea trebuia să  te duci la centrul de care aparţineai, depuneai două sticle goale de lapte şi două borcănele de sana, te întorceai la 5 şi, dacă mai găseai acele sticle goale stăteai până la 7 dimineaţa când venea maşina cu lapte. Deci, aproape jumătate de noapte trebuia să ai grijă să-ţi rezolvi această importantă problemă gospodărească şi de sănătate”, îşi aminteşte istoricul focşănean Cezar Cherciu.

Pâine la cartelă

Pentru o perioadă, întreruptă de Revoluţia din 1989, a fost introdusă cartela pentru pâine, pe care toată lumea o avea.

Cea mai neplăcută situaţie era atunci când oameni din mediul rural veneau în oraş să cumpere pâine. Nu aveau acces, pentru că prioritate era pentru cei cu cartelă, de multe ori vânzătoarele fiind nevoite să-şi calce pe inimă şi să ia decizia, cu de la sine putere, să le ofere oamenilor de la ţară câte o pâine.

În ultimii ani ai regimului comunist, vitrinele din magazinele alimentare, în special cele rezervate produselor din carne, erau cea mai mare parte a timpului goale. Existau anumite zile când alimentarele erau aprovizionate cu carne, în special de pui, iar oamenii stăteau cu orele la rând să poată prinde măcar un pui sau o pungă de tacâmuri ori un salam.

„De la balconul blocului pândeam când venea maşina cu alimente. Coada însă era formată de mult. Coboram şi timp de două, trei ore stăteam să prind şi eu ce era de cumpărat prin magazin. Nici peşte nu se găsea, deşi reclama cu „nicio masă fără peşte” a rămas de poveste”, îşi aminteşte şi Lina Postolache despre celebrele cozi la alimentara.

Erau însă şi oameni care se descurcau şi îşi procurau alimente prin tot felul de metode, cea mai cunoscută fiind cea a trocului. Astfel, un angajat la fabrica de industrializare a cărnii se descurca să scoată pe ascuns din fabrică carne pe care o vindea sau o oferea la schimb cu alte produse. Aşa se face că deşi toată lumea se plângea de lipsa alimentelor, duminica, la picnicuri, puteau fi văzute grătare cu carne sfârâind pe ele.

În preajma sărbătorilor de „Moş Gerilă”, cofetăriile deveneau atracţia populaţiei. Numai în acea perioadă a anului se puteau procura, cu puţin noroc, portocale sau banane pe care unii oamenii nici nu ştiau cum arată. Bananele nu veneau direct coapte, ci erau verzi, iar părinţii le ofereau copiilor abia după ce le ţineau câteva zile pe şifoniere, timp în care ajungeau să se îngălbenească.

Tot în acea perioadă, regimul comunist a făcut legi îndreptate împotriva celor care îşi făceau provizii de alimente. Rămâne de pomină Decretul Consiliului de Stat privind ”măsuri pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei”, care pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 5 ani "cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei”.