Dosarul în care apar nume grele din lumea medicală din Craiova, amânat. Studente de la Medicină au plătit şi cu bani, şi cu favoruri sexuale examenele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase profesori de la Facultatea de Medicină din Craiova sunt acuzaţi de luare de mită

Şase profesori din cadrul Facultăţii de Medicină din Craiova au fost trimişi în judecată pentru luare de mită. Cadrele didactice au primit mii de euro, în bani şi bijuterii, ca să îi scape pe studenţi de stresul examenelor şi să le dea note bune.

Dănuţ Firu, Cristina Petrică, Liviu Chirigiu, Ştefan Oana Purcaru, Lucica Roşu şi Daniela Denisa Cernea, sunt acuzaţi de luare de mită şi au fost trimişi în judecată, iar procesul se află pe rol la Tribunalul Olt. Magistraţii au amânat cauza şi au stabilit un nou termen pentru data de 13 ianuarie 2018. 

Anchetatorii au stabilit în anul 2015 că inculpaţii au primit mii de euro, în bani şi bijuterii, ca să îi scape pe studenţi de stresul examenelor şi să le dea note bune. 

Unele studente de la Facultatea de Medicină au plătit şi cu bani, şi cu favoruri sexuale examenele, iar procurorii au făcut publice unele discuţii. „Student: Dădui 600, nu 500. Doamnă: De ce dăduşi 600? Student: pentru că nesimţita de ... nu pune bani, ea se ... şi îşi aranjează“.

Cine sunt profesorii acuzaţi de luare de mită

Cristina Petrică din cadrul Facultăţii de Medicină Craiova. Doctorul este cercetat pentru luare de mită şi, la percheziţiile efectuate în anul 2015, din locuinţa Cristinei Petrică au fost ridicate mai multe bunuride valoare.

Lucica Roşu, o altă persoană cercetată, este profesor la aceeaşi facultate, fiind totodată şi şefa Laboratorului de Analize Medicale din cadrul Spitalului Judeţea din Craiova. Studenţii din cadrul instituţiei au precizat că preţul pentru promovarea unui examen susţinut cu Lucia Roşu era între 50 şi 100 de euro. Restanţierii erau cei care plăteau în plus. Chiar dacă anchetatorii au ridicat, la percheziţii, sume mari de bani, dar şi bijuterii scumpe din locuinţa acesteia, în declaraţia ei de avere nu apar astfel de bunuri.

Denisa Cernea este profesor la Facultatea de Medicină din Craiova, specializarea Anestezie şi Terapie Intensivă. Cadrul didactic, cercetat în acelaşi dosar de luare de mită, a făcut, în anul 1992, studii la Lyon (Franţa).

Profesorul universitar Ştefana Purcaru din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova a primit pe data de 5 februarie 2015, suma de 750 de lei de la mai multe studente pentru un examen. Anchetatorii au mai stabilit că şi profesorul Liviu Chirigiu a primit în luna iunie 2014, câte 100 de euro de la şase studenţi pentru o notă bună.     

Procurorii au confiscat în 2015 din locuinţele suspecţilor 33.508 lei, 9.210 euro şi 205 dolari, dar şi numeroase bijuterii din aur şi argint. 

În anul 2015 în luna iunie în Craiova au avut loc 15 percheziţii domiciliare la adrese din Craiova, dar şi la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie şi la Direcţia de Sănătate Publică Dolj. 

  

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța